Unul dintre rolurile fundamentale ale muzeului este să-și scoată la iveală patrimoniul și să-i lumineze existența în scop cultural-educativ. Se prea poate însă, ca această activitate -din motive adeseori pragmatice induse de un spațiu prea strâmt- să nu poată îngădui nici prea multe evenimente, nici expunerea într-o scenografie deosebită a unui număr semnificativ de piese de patrimoniu. Și atunci, soluția salvatoare apare în conceperea și realizarea unor repertorii care adună între paginile sale o parte serioasă a unui patrimoniu studiat și totodată „expus”. Sigur, repertorierea oferă avantajele unei întâlniri sub incidența unei teme foarte bine tratate și ca întindere și ca profunzime. În același timp însă, am acest puternic sentiment, că strângerea între coperțile unei lucrări editoriale, îl privează pe potențialul privitor, acum devenit cititor, de contactul direct și fermecător cu opera de artă. Sigur, piesa de artă, în acest caz –fotografia, poate fi văzută încă mult mai bine într-o carte. Dar repertoriul nu are nicidecum parfumul unei expoziții.
Apreciez însă că volumul „Avangarda fotografilor din București-repertoriul fotografiilor din patrimoniul Muzeului Municipiului București-Secolul XIX” realizat de Ana Iacob este o operă de referință prin abordarea subiectului și prin bogatul conținut prezentat.
Lucrarea în sine este cu atât mai valoroasă cu cât, fotografia reprezintă -prin personajele surprinse sau prin ambientul asupra căruia s-a focalizat interesul fotografului- o sursă fascinantă de alte noi elemente. De altfel, exact în această notă -care sugerează noi porți de cercetare- își începe Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București- prefața repertoriului: „Fotografia este o sursă inepuizabilă de informație”.
Autoarea volumului, Ana Iacob își pornește studiul, pe bună dreptate explicativ-didactic; “Evoluția tehnicii fotografice” este un capitol de interes în care se stabilesc condițiile determinante pentru racordarea fotografilor evidențiați (în paginile cărții), la o invenție importantă și mai apoi, de mare circulație în epocă. Ilustrațiile bine alese, facilitează lectura de specialitate și introduc cititorul în colecția propriu-zisă de fotografii. Capitolul “Primii fotografi și atelierele lor din București” circumscrie aria de interes și anunță momentul istoric al semnalării către public a primului atelier, în publicația Vestitorul românesc, în primăvara anului 1843. Din acel an, în scurtă vreme, își fac apariția în oraș, mai multe ateliere de profil.
Carol Popp de Szathmary este studiat, în paginile repertoriului ca personalitate aparte în arta fotografică. Și pe bună dreptate, căci artist complex, Carol Popp de Szathmary, afirmat totodată ca desenator, gravor și pictor, a avut o viziune specială și asupra fotografiei. După el, îi aflăm în paginile repertoriului pe Ludwig Angerer, Moritz Benedict Baer, Franz Duschek, Andreas D. Reiser, Franz Mandy, Eduard Pesky, Mihail și Ioan Spirescu, Franz Duschek-fiul, Gustav A.Waber.
Odată cu semnalarea atelierelor, cu mutarea sau deschiderea lor, se creionează, din această perspectivă, o altă hartă a Bucureștiului care poate fi urmărită, mai ales de iubitorii acestui oraș, cu reale satisfacții culturale.
Citirea fotografiilor se face însă, în mod diferit, de la lector la lector. Propriile cunoștințe își vor găsi rostul, într-o lectură amprentată de pasiuni ori curiozități.
Repertoriul, apărut în 2015, la Editura Muzeului Municipiului București- trebuie înțeles ca rezultat al unei munci în echipă; Horia Vladimir Șerbănescu a fost consultant științific în spațiul uniformelor militare, iar lui Ștefan Csampai i se datorează grafica și machetarea volumului.
dr. Roxana Păsculescu, jurnalist Radio România Cultural
