N-ajung cu dragă inimă prin Herăstrău. Parcul ăsta, așa imens cum e el, n-are nici un chichirez, nici o coerență. Pe cît e de mare, pe-atîta e de… puchinos. Da – aleile-s înguste, legăturile ciudate; cît despre atracții… Dumnezeu cu mila!
Lacul vara pute, plin de alge; iar iarna-i vezi marginile nămoloase și betonul surpat al îndiguirilor trainice – dar care, dup-atîția ani, încep să-și arate vîrsta (doar de la Carol al II-lea la I. V. Stalin… parcul a trecut prin multe).
Chiar – de ce se seacă lacurile iarna? Nu pot fi lăsate cu apă? E pericol că intră proștii pe gheață? S-ar putea. Dar arată așa de urît! Te face să-ți aduci aminte de descrierea făcută de Călinescu, înainte de amenajarea parcului, în „Cartea nunții”: lung și vînăt ca o lagună, și pe margini cu păpuriș des, în inima căruia măcăia din cînd în cînd cîte-o rață sălbatică. Lăsîndu-se pe malurile de humă cleioase, pătate ici cu o bubă verde de iarbă, colo cu o limbă de zăpadă, țintea marginile apei cangrenate de lintiță, cu miros pătrunzător de pește putred…
În fine. Revin la parc: e un parc foarte trist. Fără pierdere de vreme, trebuie refăcut, părțile moarte înfrumusețate, gunoaiele scoase; Teatrul de vară (apropo: Călinescu în „Scrinul Negru” se inspiră și de construirea acestei arene) trebuie să susțină concerte și spectacole, nu doar șușanelele la care nu rîde nimeni ale celor de la „C-tin Tănase”; trecerea peste lac de la podul C.F.R. al liniei de Constanța trebuie construită pentru oameni… Dar, mai presus de orice, trebuie făcut ceva cu aleea ce mărginește lacul.
O știți. Dacă are trei metri lățime; și pe ea trec, laolaltă, alergători, bicicliști, moșulici la plimbare, sugaci în cărucioare, amorezi de mînă: știți ce-i aia, că n-au oamenii loc?
N-au! Nu doar că se produc accidente, dar pur și simplu nimeni nu-i vesel și fericit. Bicicliștii fac opturi printre copii, joggerii își rup ritmul, cățeii o iau razna printre picioarele oamenilor: scrîșnete de frîne, îndemnuri pentru vite, urări strămoșești de bine întregii familii.
Nu așa trebuie să fie-n parc, nu? Cum îi zicea? Parcul de „cultură și odihnă”? Cultura ne-am obișnuit s-o dăm naibii, dar odihna… parc-ar mai fi nevoie de ea.
Ce naiba se mai poate face?
Alei mai late? Da. Separarea aleilor pentru bicicliști de cele pentru pietoni? Nu văd de ce nu.
Dar trebuie neapărat să avem cum să dăm roată Herăstrăului într-un mod plăcut – așa nu se mai poate.
