scris de Ando
Marian – unul din comentatorii materialului cu „femeile” ne întreba ce-i cu „Neptunul Italian” de care se pomenea la începutul articolului din România Liberă ataşat cu acea ocazie.
Şi pentru că, tot atunci, am promis că vom reveni, ne ţinem de cuvânt şi vă punem la dispoziţie tot ce-am agonisit pe această temă.
In ziarul România Liberă din 30 august 1964, apărea sub semnătura lui Simion Săveanu un interesant articol despre o misterioasă statuie de marmură aflată într-o curte de pe strada Ştefan Furtună, la numărul 47.
După foarte puţin timp, în 10 octombrie 1964, acelaşi ziar avea să revină, de data asta pe un ton critic, asupra subiectului care nu prea „mişcase” autorităţile vremii.
Trec încă… nouă ani de zile şi, în 1973, tot Simion Săveanu, autorul articolului iniţial, avea să publice cartea „Enigmele Bucureştilor” unde va rezerva un capitol întreg statuii amintite, sub un titlu incitant: „O statuie a lui Michelangelo la Bucureşti?”
Şi din lectura acestui text, deducem că, în ciuda unor entuziaste puseuri jurnalistice, derulate între timp, fie ele chiar „marca” Aristide Buhoiu care era – în acei ani – un nume greu în televiziune, autorităţile au ignorat în continuare subiectul.
Totuşi, undeva prin anii 1987 sau 1988, statuia avea să dispară de pe strada Ştefan Furtună plecând spre o destinaţie necunoscută, fapt care l-a făcut pe un alt jurnalist – Silviu N. Dragomir – să intre pe o pistă falsă şi să bănuiască autorităţile comuniste de această dispariţie – cel puţin aşa cum reiese dintr-un articol al său publicat în Cotidianul din 20 februarie 1996.
Articolul l-am extras din cartea „Un Bucureşti mai puțin cunoscut” apărută în 2008, de fapt „un serial de 123 de povestiri și istorii despre București”, publicate de Silviu N. Dragomir în ziarul Cotidianul între anii 1994 și 1998.
