POFTIȚI LA EȘECURI EDILITARE! Hai să vă arătăm ce se mai întâmplă prin oraș zilele astea. Luați-vă Distonocalm:
→ Str. Nerva Traian, sectorul 3. Primarul Robert Negoiță (PSD) este într-o campanie furibundă de tocare a banului public pe chestii scumpe și inutile și nenorocește sectorul: aici, celebra betoniadă rozalie în plină desfășurare. Muncitorii sparg de zor la diagramele de beton, la câteva zile dupa ce le-au pus. Blocaseră parcarea de la restaurant. Nu-i nimic, pe bani publici s-a făcut lucrarea, pe bani publici se reface. Nimeni nu e pedepsit pentru flegma asta între ochii cetățenilor sectorului 3. (foto: Radu Stănescu)
→ Str. G-ral Ion Ghica, îngustată recent de Primăria Capitalei: Ce zici? Abia am asfaltat? Nu facem și noi o groapă? Ba da! Asfaltul proaspăt așternut este spart pentru a se executa lucrări care puteau fi realizate înainte de asfaltare. Nu-i nimic, tot din bugetul Capitalei se fac reparațiile. Din nou, nimeni nu e de vină pentru mostra asta de incompetență crasă. (foto: Victor Crz)
→ Cinema Gloria, sectorul 3. Deși o parte din complexul șaizecist a fost demolată și s-a început reamenajarea spațiului de luni bune, panoul de identificare a șantierului nu spune când au început și când se vor finaliza lucrările. E pus la mișto. Beneficiar e primăria lui Negoiță. Lucrarea va fi kitsch 100%, dar esențial aici e că autoritățile publice încalcă ele însele legea, prin ascunderea de informații. Nimeni nu are însă o problemă cu asta, totul ok.
→ Piața Universității. În timp ce în orașele civilizate diviziunea administrativă e doar pe hartă iar pe teren, amenajarea e unitară și dă un aspect coerent urbei, la București fiecare sector trebuie să se facă remarcat, să fie mai moțat. Primarul de la 3, Negoiță de la PSD, mai toacă zilele astea inutil niște bani, că are de unde: s-a apucat să pună totemuri idioate fix la Universitate. Din tablă oribilă vopsită vișiniu (culoarea lui preferată). Totemul va fi iluminat noaptea. Aici, Negoiță susține candidatura Bucureștiului pentru a fi Capitală Culturală Europeană în 2012. A încercat o referință. Ce e ăla un sector european? Cât mai suportăm retardările astea? (foto: Axelanti)
Cam asta fac primăria de sector 3 și primăria generală zilele astea. În mare, nimic în interesul cetățeanului, majoritatea lucrărilor se fac pentru a pompa bani în sponsorii de campanie și clientela politică din jurul oamenilor din administrație cu putere de decizie. La anul avem alegeri locale, vedeți pe cine votați.






















