[EXPERIMENT] Am făcut poza asta acum câteva zile, la Piața Națiunile Unite, în centrul Bucureștiului. Intersecția e sufocată de reclame. Le-am încercuit cu galben, pentru a le scoate în evidență și am numărat 16. 16 locuri de afișat reclame, printre care:
→ panouri
→ firme luminoase pe clădiri
→ schele metalice cu meshuri
→ meshuri-gigant pe clădiri
→ bannere verticale
Nu am numărat chioșcurile de ziare și refugiile pentru pietoni din stațiile RATB, care au loc pentru display de reclame. Deci, 16 locuri de display + stații + chioșcuri. Într-o singură intersecție.
Reclama e sufletul comerțului, dar în București și în România e o frenezie care a făcut reclamele outdoor să devină din ce în ce mai agresive, până în punctul în care sufocă spațiul public și enervează trecătorii. Voi credeți că există vreo logică a amplasării panourilor pe spațiul verde din intersecție? Normal că nu, banul la buget să intre. Băieții care au panourile plătesc chirie la stat, cei care pun reclamele plătesc chirie băieților cu panourile. Simplu!
Piața Națiunile Unite, transformată în parcare și teren viran în anii ’80 odată cu demolările comandate de Ceaușescu, și-a pierdut coordonatele și e un spațiu haotic, foarte slab definit. Nu a fost redat orașului și cetățenilor. Este, în schimb, ocupat masiv de reclame.
Dacă s-ar dori să se civilizeze Capitala, s-ar reglementa mult mai atent ce înseamnă spațiul publicitar și cum să fie expuse reclamele, dar deja cerem prea mult de la autorități.
