scris de Ando
Toată lumea o ştie, aşa că n-o sa insist asupra datelor şi cifrelor despre prima mare construcţie comunistă din Bucureşti, elemente care sunt lesne de găsit.
Pe de altă parte, folosesc intenţionat denumirea de Casa Scânteii pentru că numai aşa înţelegem că detaliile fotografiate sunt, nu numai fizic, legate de clădire şi de denumirea ei, dar vin să sugereze foarte bine atmosfera generală a acelor ani în care propaganda comunistă mătura orice urmă de împotrivire.
Pe de altă parte, când le-am fotografiat, m-am gândit cu oarece teamă şi la entuziasmul distrugător cu care noi, românii, am şters atâtea urme ale propriei noastre istorii – clădiri, statui, inscripţii.
Cine ştie cui îi va trece prin minte să le radă, că nu dau bine – de parcă acei ani grei şi întunecaţi se ai istoriei se pot şterge cu dalta şi cu bidineaua.
Urmele incipente ale unor astfel de ”purificări”, de formă, de faţadă, se văd şi la Casa Scânteii.
De exemplu, sus pe turnul corpului principal tronau secera şi ciocanul. Nici măcar înlăturarea acestui simbol al comunismului nu s-a făcut temeinic. Urmele se văd şi azi.
In schimb, aici, în zona interioară a coloanelor, s-a pierdut total conţinutul ornamentelor.
Trecând peste aceste consideraţii de ordin strict personal, să parcurgem aşadar, prin intermediul imaginilor, acele detalii despre care vorbeam la început.
Să începem cu exteriorul:
Imaginile din interior sunt, majoritatea, făcute în corpul A, corpul central al ansamblului unde detaliile s-au păstrat cel mai bine.
Şi nu numai detaliile. Iată cum arată sala de marmură de la parter. Imaginea este furata de aici.
La final, să nu trecem cu vedere paragina inexplicabilă în care zace fosta fântână arteziană din faţa Casei.
