La Muzeul Țăranului Român ființează un soi de unitate de alimentație publică, numită „Clubul Țăranului”. Oameni vin aici să bea o bere-ceva, să mănînce, să – vorba aia – să petreacă timpul.
Iacătă ce apăru, recent, la acest club; mai bine zis, din acest club – în stradă:
… țăranul, tot țăran, cum s-ar zice. Deși, la țară, parcă oamenii erau mai cu frica lui Dumnezeu; cu un pic de rușine.
Deci, să recapitulăm.
Pe stradă – pe spațiul carosabil – se montă un ditai aparatul de ventilație.
Pe trotuar – pe spațiul pietonilor – se trase ditai furtunul.
Degeaba „ne cerem scuze”; porcăria e porcărie. PORCĂRIE, țărane.
