Civilizație publică – table și tăblițe

Am amestecat în episodul de azi alte felurite tăblițe găsite pe garduri, ziduri, case și stîlpi. Nu le-am găsit doar eu. Ando, C. D. Mocanu și Freesys au adunat – în trecere – multe din aceste semne. Le vedem mai jos și povestim un pic despre ele.

Îmi plac indicatoarele vechi cu numele străzilor. Emailul lor strălucește și azi fără moarte. Și-mi mai place și cum găsim – pe ele – și informații și bucăți de istorie. Cîteva…

… unele sînt chiar descoperiri surprinzătoare prin zone cunoscute, pline de farmec:

… ocolite cu grijă de rîndurile de tencuială puse în ani…

Nu-i așa că sînt pur și simplu frumoase? Ce păcat că am pierdut deprinderea de a pune astfel de semne elegante…

Unele, mai recente istoric, sînt vestigii contemporane; ca de exemplu asta, rămasă de pe timpul cînd Bulevardul Marelui Stadion ducea la… 23 August.

Nu mai avem, așa cum am spus, cultura indicatoarelor. O vedem și la nivel orășenesc, dar și la nivelul omului. Parcă i-e frică, acestuia, să-și scrie clar pe gard numărul poștal – s-o gîndi că astfel nu l-o găsi poștașul cu facturile? Cu atît mai mult îmi place cînd văd pe cineva căruia nu-i e rușine să-l menționeze mare și frumos, la poartă. Poza de mai jos mi-a trimis-o, cu vreme în urmă, Mircea G.; mă bucur să-i găsesc locul în episodul de față:

… dar mergem mai departe! Găsim – odată-n plus – pe ziduri și plăcuțe rămase de pe vremea cînd societățile de asigurare obișnuiau să se laude. Le privim și mai de departe, și mai de-aproape. Ne bucură să le vedem scoase la lumină. Și să găsim, pe lîngă ele, și alte plăcuțe frumoase.

… urmează tăblițe diferite, îndrumătoare.

… pe una se ghicește că pe Bulevardul I.G. Duca, demult, s-au renumerotat imobilele – nu știusem:

… îmi plac și tăblițele care te-ajută să găsești vilișoarele aflate în micro-cartierul aflat dintre Principatele Unite și Sfînta Ecaterina:

La sfîrșit lăsăm mici descoperiri făcute sub tencuieli scorojite…

… străvechi îndemnuri electorale…

… și simpatice anunțuri bine făcute, care – o lună-două pe an – își fac treaba de minune; în rest… ne mai răcoresc pe vremea asta văratecă: