La intersecția șoselei Kiseleff cu strada Ion Mincu – la rondul de la Bufet, adicătelea – s-a amenajat, acum vreo cîțiva anișori, o piațetă numită a „regelui”. Se găsește aici, pe un colț, și un soi de fîntînă arteziană:
… peste iarnă este închisă și podită cu lemn: arată ca un cosciug; în fine – nu asta-i chestiunea de azi. Ci asta:
… în colțul din stînga-jos trebuia să fie o țîșnitoare; dar nu e – încă nu e. Tipic bucureștean. E deja prima săptămînă din Mai, e cald – chiar zăduf; aceste țîșnitori, puține cîte sînt, ar trebui să funcționeze toate. Ar putea, oricum, să funcționeze din Martie, că nu mai sînt geruri care să le-nghețe.
E doar o țîșnitoare, ați zice: nimic mai mult. Eu văd un exemplu în care necesitățile omului sînt disprețuite.
Și-i păcat. O apă la jumate e un leu, la supermarket. Doi lei, la butic. Sau trei-patru, în parc.
