Hala Obor a fost ridicată de Horia Creangă la margine de oraş unde se ţinea în fiecare an Tîrgul Moşilor, la care se înghesuia poporu. In secolelel XVll- XVlll venea și Vodă. Aici au fost văzuţi Moby Dick, femeia cu barbă balaurul şi pitici cu mai multe capete. Tîrgul Moşilor se deschidea în mai de Ziua Morţilor. Vodă (nu existau televiziunile, ziarele ) voia să fie văzut, adulat, să impună respect. Venea înconjurat de un mare alai, era o apariţie senzaţională, aceşti oameni de rând ştiau că exista un domnitor, dar nu-l văzuseră niciodată, nu ştiau cum arată şi ce putere are. Era aproape unicul prilej, cu excepţia sărbătorilor de Paşti, când puteau să-l vadă pe domn. Domnitorii îşi construiau în Obor un cort, o schela, un turn, o baracă în care trăgeau întotdeauna cu mult fast. Domnitorul Nicolae Mavrogheni e un exemplu. Era și un prilej de a judeca. Să dea ordin să fie bătuți negustorii necinstiţi la tălpi sau să-i pună la stâlpul infamiei, să fie văzuţi şi huliţi de toţi gură-cască ce-şi făceau de lucru la târg. Lumea îi vedea şi ştia pe cine să ocolească. Nu numai că se făceau de rîs, dar puteau să dea și faliment. 
Calea Moşilor, care lega centrul oraşului de Târgul de Afară era odinioară și o cale a suferinţei. Pe aici erau aduşi osândiţii care urmau să fie executaţi sau biciuiți, pedepsiți, în faţa mulţimii la Târgul Moşilor. Toate execuţiile aveau loc aici, căci era un loc aglomerat, popular, iar domnitorul voia să dea execuţiilor un mai mare răsunet, pentru luare-aminte. Osîndiţii erau aduşi cu nişte table de gît, unde le erau scrise sentinţele sau „Cine face ca mine ca mine să păţească!”. Bucureştenii se adunau de-o parte şi de alta, huiduiau sau plângeau de milă, dar de cele mai multe ori osândiţii erau plînşi, căci bucureşteanul e milos, venea să vadă spectacolul, dar îi era milă. Exista şi un obicei care spunea că tânără femeie îl ia de bărbat pe osândit putea să oprească execuţia. Una dintre distracţiile populare cele mai căutate era Roata Norocului, uriaşă, cu numere de la 1 la 300, nu era scump, era doi lei tragerea cu puşca, baraca era plină ochi cu obiecte de bucătărie, ligheane, scrumiere, ceainice, pe care puteai să le câştigi, dar marele cpremiu era un tigru uriaş, de ipsos, un kitsch total, care domina baraca. Toata lumea visa să câştige tigrul!. 
M-am născut pe str Avrig, lingă Hala Obor, a lui Horia Creanga inaugurată de regele Carol cu mare fast. Am locuit în prima copilarie pe strada Popa Lazăr la nr 5, vizavi de biseirca Sf Nicolae. In anii 50 Oborul îşi păstra mult din datele lui de odinioară, de exemplu caii trasurile lipovenii care se refugiaseră de la Teatrul Naţional şi-şi găsiseră refugiul la Obor. Aici erau şi celebrele saloane de dans, unde veneau tinerii la sfârşit de săptămână. Erau tineri de extracţie modestă, muncitori, soldaţi, tineri funcţionari. Oborul era plin de astfel de saloane. Părinţii mei s-au cunoscut la un astfel de salon. Lumea care se învârtea la Obor era foarte amestecată, pitorească, un amestec de Orient şi Occident, de orăşeni şi ţărani, fiecare cu vorba lui, cu obiceiul lui, cu portul lui. Oborul şi negustorii lui au fost multă vreme cea mai vie și fierbinte parte a oraşulu. Comerţ mai viu nu se desfăşura nicăieri. De-a stânga şi de-a dreapta Căii Moşilor erau prăvălii lipte una de alta. Era cea mai sigură adresă dacă voiai să cumperi ceva mai ieftin decât în marile magazine. 
Aici m-a dus bunicul meu să vadă monstrul, o balenp uriașă, aflată în mare turneu mondial la începutul anilor 60: Cum de această atracţie a fost adusă dincoace de Cortina de Fier şi astăzi mă întreb. Era într-o iarnă grea, într-o duminică, am stat la coadă să vedem monstrul o dimineaţă întreagă, era o coadă uriaşă, de cîteva sute de metri, cu oameni pe mai multe rânduri. Balena fusese tranşată, puteai să vezi capul, trupul, coada, organelel intene, ca pentru o lecție de anatomie. Erau întinse pe o uriaşă schelă orizontală. I se spunea cred Moby Dick după titlul celebrului roman al lui Melville, dar în acelaşi timp se pare că era cea mai mare balenă care fusese pescuită vreodata. Primele impresii, sunetele, culorile, lumea le-am învățat în mahalaua Oborului în copilari. Nu e zi de la Dumnezeu să nu mi-o amintesc și evoc. sursa-http://www.stelian-tanase.ro/
