Mai e un an și vin alegerile locale; mai e foarte puțin. Într-un an – pentru cine e harnic și se-apucă de treabă – se pot face multe.
Deci, cine va cîștiga Bucureștiul – și, mai precis, ce anume se cîștigă?
Cine cîștigă – acela care ia Primăria, sau aceia care iau Consiliul?
Cine cîștigă – aceia care iau Capitala, sau aceia care iau Sectoarele?
Cine se mulțumește – și cu ce?
Cam astea-s întrebările care ne interesează.
Să ne ocupăm un pic de Primărie – de Primăria Generală. Bucureștiul e stăpînit, de nouă ani, de jupînul Oprescu, sub care insolența și indolența au devenit un mod de viață.
La ultimele alegeri însă, Primarul Oprescu nu a avut un contracandidat politic serios – și mă tem că nici acum nu se va petrece asta.
De ce nimeni nu vrea să se bată cu Oprescu? – pentru mine e un mister. De ce nici un partid nu prezintă un candidat pe care oamenii să-l voteze cu conștiința împăcată? – iar nu știu.
Să ne inspirăm din felul în care a cîștigat actualul Președinte alegerile, ajutat decisiv de influența mediului online, nu e de-ajuns. Captarea bunăvoinței internetului nu-ți asigură cîștigarea alegerilor. Să recunoaștem cîți dintre noi l-am fi votat pe Sorin Oprescu doar ca să nu-i dăm lui Nicușor Dan apă la moară; eu, unul, aș face la fel și mîine – și la fel ca mine, mai mulți oameni decît vă închipuiți.
Pentru că, spre deosebire de un Președinte – de la care te mulțumești să fie înalt, să se bărbierească și să-și pună șosetele lungi – de la un Primar mai vrei și ceva mai concret: anume, să lase și impresia că știe să facă cîteva lucruri. Iar Oprescu – incredibil, fir-ar să fie – lasă grozav de bine impresia asta foarte multor oameni. Nu ne place? – ghinion… dar asta e!!!
Nu-i, asta, ideea mea – dar cred și eu că viitorul contracandidat politic care se va bate la Primărie va trebui să se raporteze cumva la Sorin Oprescu, să-l definească ca toxic, nociv, să arate că desființarea sistemului actual va readuce Bucureștiului și mîndria, și eficiența – pe scurt, că merită să-l schimbi pe Sorin Oprescu.
În mare, situația e la fel și-n fiecare sector în parte, cu mica particularitate că aici avem primari-vătafi care au deja 15 ani de primărie – și care nu au nici un chef nici să renunțe la sector, și nici să devină Primar General!
Una din cele mai perverse chestiuni în lupta pentru sectoare este tendința de a ajunge să socotim fiecare dintre aceste unități administrativ-teritoriale ca pe o comunitate. Am mai spus – Bucureștiul nu e o federație de sectoare, ci o localitate unitară, cu firești particularități legate de zone și cartiere – dar atît!
Însă lupta pentru un sector duce la crearea unei atmosfere de independență în interiorul acestuia; fiecare sector caută să-și definească o identitate. E greșit și nu ajută – dar nici nu se poate altfel, fiindcă ești nevoit să cauți să creezi atmosfera asta, dacă vrei să cîștigi un micro-oraș artificial. Așadar, fiecare primar de sector și fiecare candidat în parte va căuta să se oprească acolo unde se trage granița administrativă; fiecare sector trebuie reinventat, ca să zic așa – pentru a fi cucerit ori recucerit; perversă chestiune!
Este de urmărit ce se va întîmpla în cele două sectoare unde deja avem o mișcare civică închegată împotriva administrației în funcție: în sectoarele 3 și 6. Vor lua partea cuiva, aceste mișcări? Vor fi curtate de candidați? Trebuie să vedem.
Să vedem dacă va apare și în sectorul 5 o astfel de inițiativă civică; și să nu uităm că acest sector are două părți distincte: cea care cuprinde Cotroceniul, Panduriul și 13-le și… cea refegistă; în cea din urmă lumea nu este nemulțumită cu adevărat de prestația lui Marian Vanghelie – sau, mult mai precis, lumea nu consideră că merită să se gîndească la altcineva.
Mai e un an, deci – și un an e puțin. De-acuma e timpul ca cei care vor să cîștige Bucureștiul să iasă la luptă. Să-i vedem, să-i cîntărim, să avem timp să le arătăm dacă e ceva la ei care se poate schimba.
Săptămîna trecută mi-a fost cerută părerea despre chestiunile astea. Mi-am dat seama că nu există o rețetă minune pentru cîștiga alegerile – dar că fără a ieși în față nu se poate. Mi-e teamă că n-ai ce face altceva, un an de zile; decît să te apuci să vezi oamenii, pe stradă, în piață și-n stația de metrou – dar și în locurile unde ei comunică virtual.
Așadar, vreau să știu cît mai repede cu cine votez. Vreau să știu dacă merită să-mi fac speranțe; vreau să știu dacă există cineva care vrea să se lupte pentru orașul și pentru cartierul meu.
