Bufetul 5 minute

 

Complexul „Romexpo” nu e doar emblematicul pavilion central; se întinde enorm, conținînd hale, parcări și alte angarale. Se construiește – e nevoie de pavilioane noi; e și multă paragină – mai prin dos, firește.

Prin dos, aici la Romexpo, dați de chestia asta:

Vechiul bufet „5 Minute”… Cu o arhitectură interesantă – un pic un ton cu rotundurile ce se purtau pe-acea vreme (Pavilionul Central, Circul de Stat) și cu avîntul pe care trebuia să-l sugereze pînă și o banală stație de tramvai… și-ntr-o mare stare de degradare:

Se mai vede urma emblemei „Cooperației” și azi…

Îmi place cum mai găsești – prin orașul ăsta – lucruri care-ți par uitate, anacronice.