Observ cu mare sîcîială că, de ani buni de zile, începerea școlii e asociată cu scandal, cu înverșunări, cu frustrări… Ce greșit e!
Desigur, privesc televizorul, citesc presa, ascult oamenii-n parc și pe lîngă mine. Și-s trist că văd, în preajma zilei astea, cum se discută doar de povara de-a trimite copilul la școală; de lipsurile sistemului educațional; de bîjbîielile programei.
Nu cred că-i chiar așa o povară, pentru cei mai mulți dintre noi, să-și dea copilul la școală. Atenție – zic bine, pentru cei mai mulți dintre noi! Pentru că știu bine că-s atîția (și chiar prea mulți!) oameni care au greutăți mai mari decît am vrea noi să credem…
Dar ce să vă zic eu! Dac-ai bani să bagi doi litri de cola-n copilul tău, nu-mi pare un capăt de țară să-i iei caiete de 7-leii-ăștia!
Dac-ai bani să iei atenții lu’ doamna, nu cred că face să te plîngi că ce scumpe-s cărțile!
Să-ți iei copiii la cumpărături pentru școală în hipermarket doar pentru a-i face să se simtă prost cu textele: „n-avem bani de asta, nu ne permitem, dragă, ailaltă” (dar să nu uităm, totuși, să luăm petul de bere pentru tăticu!) e cam de prost-gust!
Ce lecție dai copilului? Că începerea școlii e o povară. Că, decît să arunci banii pe școala aia, mai bine s-avem noi, mamă, burta plină!
Azi a fost 15 Septembrie. Și-a fost o zi splendidă; cu Soare, cu o căldură blîndă și cuminte, de parcă și lui Dumnezeu-Drăguțul i-a venit să facă cu ochiul copiilor care-ncepeau școala.
Un așa 15 Septembrie-i păcat să-l consideri o povară.
Dac-ați uitat cît de mult le place copiilor să se bucure, să vă fie rușine.
