Muzeul Tehnic din București a fost înființat de inginerul Dimitrie Leonida, pionier al progresului tehnic în România. Istoria înființării muzeului începe în perioada în care era student la Școala politehnică din Charlottenburg și a participat la inaugurarea Muzeului tehnic de la Munchen, în 1905.
Foto: AGERPRES ARHIVA/CRISTIAN NISTOR
În muzeul din Munchen, printre obiectele cu valoare istorică tehnică a fost expusă de la început și ”moara românească cu făcaie”, străbuna turbinelor de apă Pelton. ”Eram mândru de recunoașterea în străinătate a geniului creator al poporului român, mai ales că la Muzeul transportului din Berlin, înființat cam în același timp, cel dintâi exponat de mare însemnătate istorico-tehnică era un vagonet de mină din lemn, prevăzut cu ac (macaz); se arăta acolo că invenția acului de cale ferată a fost făcută pe la anul 1600 de muncitorii valahi de la minele de aur din Munții Apuseni”, povestea Dimitrie Leonida în 1964.
Deschis în 1909, muzeul din București, primul muzeu tehnic din România, a funcționat în primii doi ani în același sediu cu Școala de mecanici și electricieni din strada Mendeleev. De altfel, Dimitrie Leonida explica mai târziu și legătura strânsă dintre cele două inițiative ale sale: ”A fost firesc ca în anul 1908, când am terminat studiile și am înființat pentru muncitori școala serală de electricieni și mecanici, să caut să adun, împreună cu elevii mei, tot ceea ce rămăsese de la vechile instalații tehnice de la noi și care aveau valoare istorică, didactică, în vederea muzeului tehnic”. În clădirea muzeului, la sfârșitul săptămânii, elevii făceau experimente și dădeau explicații publicului.
Printre primele obiecte colectate de fondator pentru a fi expuse în muzeu se numără: cilindrul de la ”moara de foc a lui Assan”, prima moară cu abur din Țara Românească (1853), dinamurile Brush de la primele centrale electrice permanente din România, din Calea Victoriei și de la atelierele CFR din București (1882) și prima centrală electrică de la Teatrul Național din București (1884), montată de un asistent al cunoscutului inventator în domeniul electricității, Thomas Edison.
Nevoit să mute muzeul din clădirea școlii, după trei ani, Dimitrie Leonida a obținut o altă clădire, pe bulevardul Magheru, totuși neîncăpătoare pentru toate exponatele.
Foto: AGERPRES ARHIVA/PAUL BUCIUTA
Din 1928, cu ocazia organizării ”Primei expoziții de electricitate din România”, în Parcul Carol I, muzeul se mută într-unul dintre pavilioanele existente aici. Beneficiind de un loc generos, Dimitrie Leonida a creat aici un spațiu în care ”vizitatorii, după ce-și dădeau seama de bogățiile naturale ale țării noastre, treceau în sălile în care li se arăta cum pot să fie folosite prin tehnică toate aceste bogății”, potrivit istoricului publicat în Revista Muzeelor, în 1964.
Din 1935, muzeul funcționează în clădirea unde se află și în prezent, pe strada General Candiano Popescu 2. Clădirea, construită în 1934, aducea un spațiu suplimentar pentru muzeu, având în total aproximativ 3.000 mp.
Din 1944, muzeul este închis timp de trei ani iar din 1944 până în 1950 au loc restaurări ale exponatelor și renovarea clădirii. La 1 mai 1950, Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular București decide ca imobilul în care funcționa muzeul profesorului Dimitrie Leonida să treacă în folosința Ministerului Energiei Electrice. Considerând că este unica șansă de supraviețuire a instituției, profesorul donează muzeul ministerului, la 10 august 1951. Chiar și după ce muzeul a devenit instituție de stat, profesorul Leonida a continuat să se ocupe de organizarea și conducerea lui, până la sfârșitul vieții.
Între 1954 și 1990 muzeul a funcționat în subordinea Ministerului Energiei Electrice și Electrotehnice iar după 1990, în structura Conel, Renel, Electrica și Electrica Serv. Se diferențiază față de alte muzee cu același profil prin caracterul său didactic, întrucât fondatorul său a pornit de la ideea ca muzeul să fie acel loc în care oricine să poată vedea sau acționa mecanisme care ilustrează legile mecanicii, ale electricității și magnetismului.
Colecțiile muzeului reunesc peste 5.000 de exponate, organizate în sectoare dedicate mai multor ramuri de activitate: mecanică, magnetism și electricitate, descărcări în gaze, fizică atomică, căldură și mașini cu abur, energetică, transporturi rutiere, iluminat, optică, fotografie, cinematografie, înregistrarea și redarea sunetului, telecomunicații, mașini de calcul și tipărit, aviație și segmentul aerospațial, hidraulică, mașini industriale, electrotehnică, siderurgie, mașini unelte.
Foto: AGERPRES ARHIVA/ PAUL BUCIUTA
Dintre cele 5.000 de exponate, 300 au o importantă valoare, reprezentând repere în istorie științei și tehnicii. Printre acestea se numără: primul tip de telefon utilizat în România (1882), rotorul Girard de la prima centrală hidroelectrică din Țara Românească — centrala Grozăvești (1889), automobilul cu formă aerodinamică Aurel Persu — primul automobil cu această formă din lume (1923), motorul Siemens de la primul tramvai electric din București (1894), motorul Krupp de la submarinul ”Delfinul” — primul submarin al Marinei Române (1929), primul aparat de zbor individual și brevetat de Justin Capră (1958), laserul Agârbiceanu, primul din România (1962). Totodată, muzeul dispune de o bibliotecă de peste 30.000 volume de știință și tehnică, donate de fondatorul acestuia.
Foto: AGERPRES ARHIVA/RISTIAN NISTOR
La 3 octombrie 2013, Muzeul Național Tehnic ”Prof. Ing. Dimitrie Leonida” a găzduit vernisajul expoziției ”Fondatori de muzee—130 de ani de la nașterea profesorului inginer Dimitrie Leonida”. Cu această ocazie, au fost expuse controversatele ”pile Karpen”, aflate în patrimoniul muzeului.
sursa-www.agerpres.ro
