Foișorul de Foc este o clădire de 42 metri înălțime din București, aflată la intersecția străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, în imediata apropiere a bisericii Sfinții Ioachim și Ana, numită și ‘Oborul-Vechi’. A fost ridicat între anii 1891-1892, după planurile realizate de George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-șef al Bucureștiului.
Foto: AGERPRES ARHIVA / CRISTIAN NISTOR
Edificiul, cel mai înalt din București la momentul construcției sale, a fost gândit nu numai ca post de observație și anunțare a incendiilor din București, dar și pentru intervenții, dispunând, în interior, de un rezervor ce ar fi putut conține o importantă cantitate de apă, precum și spații pentru cazarea efectivului unei secții de pompieri. La parter erau adăpostite pompe de incendiu și caii necesari pentru transportul acestora. După finalizarea construcției însă, compania locală de apă, Uzina de Apă Grozăvești, nu a avut pompe suficient de puternice pentru a-l umple.
Foișorul de Foc avea să-și îndeplinească rolul de post de pompieri mai bine de 42 de ani, până la modernizarea posibilităților de anunțare a incendiilor, prin apariția și dezvoltarea posturilor telefonice, când nici spațiul pentru adăpostirea subunității de pompieri și a mijloacelor de luptă nu mai corespundeau.
Imagine din Muzeul Național al Pompierilor, ce funcționează în cadrul Foișorului de Foc (1968)
Foto: AGERPRES ARHIVA / MIHAI ALEXE
În această situație, Primăria generală a Capitalei și Comandamentul Pompierilor Militari au trecut la realizarea construcției postului de pompieri ”Regele Ferdinand I”, în cartierul Obor. Drept consecință, clădirea Foișorului de Foc a fost folosită, în principal, pe post de depozit.
La inițiativa colonelului Nicolae Ioanovici și a unui colectiv de ofițeri și ingineri, timp de trei ani s-a lucrat la amenajarea, în interiorul Foișorului, a unui muzeu dedicat pompierilor români. Inaugurarea muzeului a avut loc la 17 septembrie 1963, ca secție a Muzeului de Istorie a Orașului București. Data aleasă este una simbolică, atunci împlinindu-se 115 ani de la lupta pompierilor din Dealul Spirii. Din 1972, muzeul avea să treacă în subordinea Comandamentului Pompierilor, condus de generalul Pamfil Tatu.
Muzeul expune cronologic, pe 6 etaje, începând cu cel mai de sus, la care se ajunge cu liftul, exponate privind evoluția mijloacelor de stingere a incendiilor: uniforme românești și străine; documente, manuscrise, hărți, fotografii de la marile incendii din București, precum ‘Focul cel Mare’ de la 23 martie 1847; machete de utilaje ale unităților de pompieri; utilaje românești pentru stingerea incendiilor, folosite încă din 1774; drapele și medalii.
Totodată, exponatele atestă participarea pompierilor militari în momentele cruciale ale istoriei române: Revoluția din 1848-1849, Războiul pentru Independență din 1877-1878, Războiul pentru întregirea neamului din anii 1916-1920, zilele furtunoase ale lunii august 1944, de luptă împotriva trupelor hitleriste.
‘București — 550 de ani’; manifestări organizate de Biblioteca Metropolitană București, Muzeul Național al Pompierilor și asociatiile ‘Ospeția din Romania — tradiție și evoluțoe’ și ‘Bucureștiul meu drag’ (2009)
Foto: AGERPRES ARHIVA / ALEX MICSIK
La parterul Foișorului sunt expuse donațiile unor colecționari pasionați de acest domeniu și ne este prezentată expoziția fotodocumentară cu titlul ‘De la Apărarea Pasivă la Protecția Civilă’. Expoziția valorifică un bogat material care supune atenției măsurile adoptate și activitățile desfășurate în scopul asigurării protecției populației, a bunurilor materiale și a valorilor culturale, în caz de război sau dezastre.
În anul 1992, instituției i s-a dat denumirea ”Muzeu Național al Pompierilor”
sursa-www.agerpres.ro
