În timp ce primarii se bat pe amenajarea trotuarelor și spațiilor verzi și inaugrează pasaje, patrimoniul vechi, esențial pentru culoarea locală bucureșteană, se prăbușește. Exemplu: această casă de pe la 1870-1880 din fostul cartier evreiesc, str. Radu Calomfirescu, sectorul 3.
Hoții de materiale au spart ușile și ferestrele și au furat tot ce au putut dinăuntru, șubrezind structura de rezistență a casei până în punctul în care o mare parte din fațadă s-a prăbușit. Da, este și vina proprietarului că nu și-a securizat parcela.
Proprietarul a zidit apoi un gard pe care a pus cioburi de sticlă, însă hoții pot ajunge lejer prin altă parte să fure în continuare. Imobilul e condamnat, deși a scăpat de demolările masive din anii ’80, când majoritatea cartierului evreiesc a dispărut.
Ce nu vor înțelege niciodată autoritățile (deoarece ele pot preveni astfel de infracțiuni) este că identitatea unui oraș nu stă în clădirile spoite strident după anvelopare termică, nici în clădirile înalte de birouri construite ilegal, ci în zone rezidențiale cu case vechi precum aceasta. Pentru că aceste zone din epoca pre-standardizare a spațiului de locuit sau muncit au un farmec aparte care nu poate fi reprodus nicicum.
Poți să zâmbești, poți să iubești București! – vorba campaniei aniversare a Primăriei la 555 de ani de la prima atestare a Capitalei.
