… pesemne că ați citit cam toate glumele pe seama concursului Eurovision – cel cîștigat de ceva numit „femeia cu barbă” (nutprea sînt sigur dacă ghilimelele trebuie puse doar acolo; s-ar putea să fie nevoie de ele și cînd ne gîndim la concursul în sine). Dar mă rog: a fost concurs; și ca orice concurs, a fost cîștigat; și ca orice concurs cîștigat, a fost contestat: în primul rînd pentru că… de ce acea femeie cu barbă.
Nu prea cred că mai contează. Că e femeie, că nu e. Că are barbă, că nu. Că cîntă, că nu. E spectacol, e show – și fără controverse nici un show nu rămîne în istorie.
Ziceam că glumele s-au spus. Rămîne încă vie dorința lumii de a înțelege cum și de ce.
Ca orice lucru de neînțeles, are – firește – o explicație simplă. Și totul se trage de la lucrurile care – legate – duc în spate lumea dintotdeauna:sexul și mîncarea.
Priviți silueta – forma – acestei creaturi. Mijiți-vă ochii. Da: nu vedeți o femeie; nu vedeți nici o ființă care se dă femeie; nu. Vedeți altceva:
Exact. Factorul șaorma a cucerit Eurovisionul.






















