… iată-ne, în sfîrșit, pîndind anotimpul călduros – cel în care Bucureștiul devine locuibil, interesant și plin de viață. Diminețile sînt de-acum călduroase, serile lungi – o plăcere e să rămîi cît mai mult în oraș, chiar așa cum e el.
Sigur că da – n-a devenit, brusc, de-o dată, Bucureștiul mai prietenos: nici cu turistul, nici cu băștinașul; nici cu șoferul, nici cu pietonul; doar că parcă-ți place mai mult în oraș.
E momentul să… să te bucuri de ce se poate. Știți? Ne plîngem de rutină, de sastisire, de aceleași drumuri, de aceeași mîncare, de aceleași lucruri făcute la serviciu. Și, cînd avem o mică pauză, nici de ea nu știm să ne bucurăm: facem aceleași lucrui convenționale, aceleași grătare, aceleași drumuri la munte – și așa mai departe; se cheamă că dăm o rutină pe cealaltă, chestie care pe nimenea nu poate mulțumi…
Ca om, ai nevoie de o mică evadare; și evadarea asta, ca să-ți priască, trebuie să fie evadare în altceva.
Oare o fi atît de greu să găsești mica evadare, aceea care să te fericească?
Nu cred.
Oare o fi atît de costisitor – chiar și din punct de vedere al timpului – să evadezi? Nu – e chiar mai ieftin decît crezi.
Mă uit, acum, în aerul limpede al dimineții, la oamenii care se duc la serviciu, în mașinile lor. S-au izolat de oraș, de ceilalți oameni, de celelate lucruri care se pot întîmpla în jurul lor. Chiar cînd trec pe lîngă vreun parc, nu se gîndesc să-și lase nițel geamul jos ca să respire alt aer. Nu – stau strînși în cochilia lor și se feresc să privească în părți. Nu mai știu să se uite la alți oameni, au uitat chiar și să tragă cu ochiul – mă scuzați – la vreun cur mai frumos…
Așa e viața cu filtru, respirată prin filtrul de particule al mașinii: nu mai are gust.
Mă uit la prietenii bicicliști – și nu-i mai invidiez de mult. Pierduți în întreceri cu mașinile, în minute cîștigate în fața celui de la volan, în semafoare prinse mereu pe verde, nici ei nu mai gustă tihna, plăcerea vieții. Sănătoși? – poate. Dar… veseli? – mă tem că nu…
Știți cum e să lași, o dată la nu știu cît timp, mașina – sau rutina – și să faci altceva? Să te sui în tramvai, sau s-o iei pe jos cîteva stații? Știți că într-o oră de mers pe jos destui dintre noi chiar putem ajunge de-acasă la serviciu?
Folosește la ceva? Da – folosește. Vezi oameni – știți, oamenii sînt acele ființe de care nu obișnuiam să ne ferim odinioară – vezi viață, vezi cum trăiește orașul. Astea sînt lucruri de care ai nevoie…
O oră-i de-ajuns. Și poate fi oricînd: la prînz, ori seara…
