Dragii mei, ziceam și deunăzi – Cișmigiul e minunat. Scuip pe cei care-l degradează, care nu-i respectă comorile.
Cîtă vreme aceste comori mai există încă, se cade să le admirăm și să le cunoaștem.
Cea mai potrivită vreme pentru a descoperi Cișmigiul ascuns este dimineața. Nu-ți trebuie decît o oră liberă – și oricine dintre noi poate găsi, cumva, o astfel de oră; merită.
De cum intri în parc găsești ceva frumos; și asta se întîmplă, pe oriunde ai alege să intri!
… coborînd scările din Știrbey Vodă și lăsînd de-o parte izvorul mocirlos zis și a-lui-Eminescu, ajungi în grădina de trandafiri – o știți, e în partea de nord, în coasta Conservatorului, și Insula trandafirilor din Herăstrău o copia foarte frumos. E primăvară, e devreme, găsim doar iarbă și tufele de buxus…
… totul, aici, a fost perfect – a fost creat perfect. Stîlpii – cu lanțurile pe care se puteau cățăra rozele – pavajul fără moarte, băncile reci dar atît de comode…
Azi, locul e umbrit de clădirea cretină construită de Conservator; un bloc idiot, urît, banal: un exemplu perfect de cum se cacă pe valoarea orașului nu investitorii cei răi și inculți, ci entități publice de la care te-ai aștepta să aibă pe undeva cultură…
Fiecare pas poate fi pe ceva care să-și strige vechimea:
…Orice detaliu vechi al Cișmigiului făcut odinioară este desăvîrșit. Mă uit la frumusețea din fiecare bucată a unui gard vechi. Feronerie peste care s-au așternut – oare cîte? – straturi, straturi de vopsea groasă, verde…
Cît de frumos ar fi ca toate aceste comori – da, comori sînt, fără a arunca vorbe sforăitoare! – ar fi îngrijite, recondiționate, păstrate și pentru alte vremuri!
