Am găsit o fotografie din anii ’60 cu str. Lipscani, segmentul dintre str. Șelari și str. Smârdan. Se observă cât de circulată era zona, dar și prăvăliile cu firme austere din perioada comunismului. Oricum, zonă comercială tradițională.
Pentru prima dată, putem vedea o clădire care azi nu mai există – cea care se găsea pe locul actualului „monstru de pe Lipscani” – mini-mall-ul H&M, un colos nespecific și opulent. Imobilul vechi, marcat cu bulina roșie, avea deja fațada simplificată (posibil să fi fost avariat la cutremurul din noiembrie 1940). Cel mai probabil s-a prăbușit la cutremurul din martie 1977 sau a fost demolat în anii ’80.
Ulterior, pe terenul viran rămas au apărut o terasă și o covrigărie. Se mai păstrau totuși bolțile pivnițelor clădirii vechi. Terenul a fost cumpărat de Alin Cocoș (fiul afaceristului Dorin Cocoș, fost soț al Elenei Udrea, ex-Ministru al Dezvoltării din partea PDL în Guvernul Boc), al cărui nume a dipărut însă rapid de pe plăcuța de șantier (după ce Antena 3 a făcut reportaj despre acest caz), apărând în loc anonimul „Anghel Marian”.
În zilele noastre, noua clădire, care nu se încadrează absolut deloc în arhitectura zonei, nici măcar ca realizare modernă, este vizitată de clienți dornici să-și cumpere haine de pe Lipscani și nu de la H&M-ul din incinta Magazinului Unirea, la o aruncătură de băț.
Bonus: clădirea marcată cu bulina galbenă a pierdut un etaj la cutremurul din 1977.





















