… de la mijlocul lui 2013 încoace Lidl a început să atragă tot mai mulţi clienţi. Cu preţuri bune pe mărcile proprii, cu cîteva chestii care altundeva nu sînt, cu o mişcare destul de rapidă la casă… Nu zic; mi-a plăcut.
Însă… însă. Însă văd Lidl întorcîndu-se la obiceiurile de dinainte. Stocuri zero la bunuri uzuale, lipsa nenorocitei de ape minerale, cărucioarele de aprovizionare lăsate alandala şi atitudinea de băgat-picioarele: cu asta Lidl primeşte clientul anului 2014.
Cînd fac cumpărăturile, mă interesează să gasesc ce am nevoie, să am măcar cum alege între două sortimente rezonabile şi să nu stau la nenorocita aia de coadă de la casă.
Văd că pe Lidl nu-l interesează astea, din păcate.
Iar măgăria cu casele închise, cînd e cioporul de oameni mai mare, eu n-o accept.
Da – să ştiţi că aştept după trei-patru-cinci cetăţeni la rînd; dar dacă e coada mai mare şi nici după un sfert de oră nu deschizi case noi şi – mai ales – dacă tu, casier, te mocăi în batjocură, eu îmi las naibii căruciorul plin în faţa unei case închise şi mă duc altundeva.
Şi nu doar eu; am mai văzut şi pe alţii; să înţeleagă magazinul că pe acele cumpărături ar fi putut lua bani, dacă ar fi fost un pic mai cu bun-simţ.
Dacă-i vorba de case şi rînduri, îmi place cum a început Carrefour să facă culoarul acela de aşteptare – te opreşti o „linie de discreţie”, eşti anunţat ce casă se eliberează, şi te duci frumuşel acolo.
