scris de Ando
Se ştie că după demolarea clădirii din piaţa Senatului de pe splaiul Dâmboviţei, timp de aproape patru decenii, Teatrul de Operetă a fost chiriaş în sala Studio a Teatrului Naţional.
Evacuată şi din această locaţie de conjunctură – odată cu lucrările de renovare ale clădirii Teatrului Naţional – Opereta a fost nevoită de vreo doi ani să-şi facă mai mult „de lucru” prin ţară în aşteptarea noului său sediu care se ridică pe bulevardul Mircea Vodă, între ansamblul Ministerul Culturii, Biblioteca Naţională şi Camera de Comerţ a României.
Era şi cazul ca singurul teatru de operetă din ţară să aibă – în sfârşit – propriul sediu. Imaginile de mai jos sunt făcute în octombrie 2013 şi februarie 2014.


























