Nu ştiu dacă aţi fost atenţi, de ceva vreme încoace – dar o să vedeţi şi voi că sînt din ce în ce mai multe persoane de peste 45 de ani care vînd: la patiserii, la magazine, la buticuri. Ba chiar le întîlnim nu doar vînzînd, dar chiar şi servind. Sau lucrînd direct cu clientul, în marile magazine electrocasnice.
Luaţi-o într-o zi între Unirii şi Universitate şi priviţi înăuntru, prin vitrine – o să vă convingeţi.
Asta, desigur, pare bine – gîndindu-ne cît de dificil este pentru cineva peste vîrsta aceea optimă de angajare să-şi găsească serviciu; şi mai ales lafelul în care sînt priviţi oamenii care nu-s nici tineri, nici frumoşi, nici proaspeţi.
Asta, desigur, pare şi rău: angajatorii ştiu că oamenii trecuţi de prima tinereţe găsesc greu de muncă şi se comportă ca atare: doar n-or fi proşti să le şi dea salarii bune, cînd ei privesc angajarea bătrînilor ca pe o mare favoare…
Dar faptul e fapt – există acum oameni care îşi pot găsi de muncă, atîta vreme cît acceptă un post care poate nu li se potriveşte…
De ce s-o fi ajuns aici, e altă calimeră… pentru că s-a ajuns aici peste tot în lume. Da: citim că în vest tinerii nu mai au chef să o ia de jos; cum ar fi, să se angajeze la Mc Donald’s peste vară ca să aibă mărunţiş în buzunar.
Recrutorii se plîng de mult timp de pretenţiile proaspeţilor absolvenţi – vor din prima bani, vor din prima statut şi nu au răbdare să urce treptele. Nu pentru că şi-ar şti valoarea; ci pentru că, decît să se vîndă ieftin, nu se vînd deloc.
Comoditatea tinerilor – cam despre asta poate fi fi vorba – a dus la o nevoie de a angaja alţi doritori să muncească pe bani mai puţini.
Fiindcă n-avem ce săraci ai Europei sau ai Asiei să aducem – ca alte ţări vestice – ne folosim de ai noştri.
