… în fiecare an ne luptăm cu ceva, cu o stare de fapt, cu o atitudine. S-a întîmplat ca 2013 să fie anul în care am luat în vizor atitudinea tot mai vădită de dispreţ faţă de cei care n-au; de neînţelegere a oamenilor; de frică de a părea sărac.
2013-le pe care-l văd eu e anul în care să fii sărac e mai puţin periculos decît să pari sărac.
Nu vă spun prea multe. M-am gîndit doar să rescriu cîteva din ideile mele, pe care le-aţi citit deja.
Mie mi-e foarte frică de mitocanul care e mai presus de mitocănie – e cel care zice că, din moment ce cîştigă şi din impozitele plătite de el trăiesc nu ştiu cîţi oameni, e mai presus de acei oameni.
Oamenii trebuie s-aibă cum să meargă la spital, la şcoală, să fie loc pentru ei în societatea asta… mă uit la parvenitul mărunt, care grohăie: “eu cîştig bani: eu am dreptul la civilizaţie, am dreptul la respect!” – dar oamenii care nu cîştigă cît el – ăştia n-au dreptul la civilizaţie, n-au dreptul la respect?
Nu există ţări de clienţi; clienţi ai sistemului sanitar – în loc de pacienţi; clienţi ai sistemului educaţional – în loc de elevi. Noi nu sîntem clienţii societăţii – sîntem cetăţeni; altă mîncare de peşte. Cetăţenii nu-şi fac ţara lor separată.
Mereu vin oameni care spun: eheee, trebuie să fim civilizaţi cu forţa! Legi aspre, amenzi grele – doar atunci o să se mişte ţărişoara asta! Doar că ei se gîndesc că civilizaţia trebuie să fie pentru ceilalţi. Nu, bă: civilizaţia e pentru toţi. Vreţi, deci, civilizaţie? Daţi civilizaţie, arătaţi civilizaţie şi nu cereţi civilizaţie.
Civilizaţia se ia; la fel ca şi răceala, rîia, păduchii.
