e doar o constatare, venită în urma unui recent derapaj politic pe Facebook. De fapt, sînt două constatări. Prima – cea mai evidentă – e că oamenii aparent ponderaţi şi eleganţi pe blog, în presă, în interviuri, se schimbă cînd ajung să comunice pe Facebook şi Twitter. Asta, desigur, nu doar în România; am văzut-o cu vîrf şi îndesat şi „afară”.
A doua constatare e o confirmare. A faptului că nu e de ajuns să mergi ca o raţă şi să faci ca o raţă ca să fii raţă. Am păţit-o în anii ‘90, cînd ne puneam nădejdea în orice om cu blugi, barbă şi ochelari – prezumîndu-i şi caracterul, şi inteligenţa, şi cultura, şi buna-credinţă.
Observ şi mă mir, în acest context, că trebuie – de la o bună vreme – să prezumăm caracterul oricărui om care practică un sport aşa, mai „nobil”.
Aşadar, dacă joci fotbal şi tenis cu piciorul în timpul liber eşti, sigur, cocalar.
Dar dacă faci parte din casta jucătorilor de rugby, dacă sportul tău presupune cine ştie ce cod al onoarei trebuie – dar trebuie! – să ai şi tu caracter; să se poată sprijini lumea pe tine; să radiezi înţelepciune…
Vax.
Feriţi-vă de oamenii care-şi ţin, deci, eticheta la vedere; întotdeauna scrie şi preţul undeva pe ea.
