faţă-n faţă cu tehnica

… nici n-a durat mult; vreun an jumate. Dar uite că sîntem pe culmile progresului şi civilizaţiei; unde altundeva, decît la Gară?

Pen’ că aici, mă-nţelegeţi, s-a dat drumul trotuarului rulant ce leagă Gara cu Basarabul. S-a dat drumul, adică cineva a băgat şmecheria în priză şi a apăsat pe butonul verde.

Şi… merge! Minune, vericule! Merge!

Merge! Şi sacoşa de rafie, şi trollerul, şi gîsca din paporniţă – toate, cu viteza gîndului. Nişte bănci de-i mai făceau, nu era rău…

Civilizaţie!

Şi ştiţi că-i gratis? Poţi să te plimbi cu trotuarul rulant fără bilet!

Nu-i aşa că-i bine la Bucureşti?

              

Trotuarul rulant nu te duce chiar în Gară; te lasă cam la cale de vreo cinci vagoane de ea, pe peronul 1. E, de fapt, format din trei bucăţi separate.