scris de Ando
Ajung destul de rar prin Drumul Taberei, deci recepţionez ca “noutăţi” ceea ce a intrat în normalitate pentru locuitorii marelui cartier, de ani de zile.
Aşa se face că zilele trecute, coborând din 41 la staţia “Tricodava” ( fabrica e demult rasă de pământ), am dat cu ochii de acest ansamblu: biserica Sfânta Vineri şi capela bisericii.
Nevând nicio pregătire în domeniu, nu pot să spun decât atât: faţă de tot ce am văzut în Bucureşti (şi în alte câteva oraşe din ţară) în materie de biserici ortodoxe, mi se pare o construcţie aparte şi, de ce nu, chiar plăcută şi interesantă.























