Sâmbătă dupa amiază, profitând de vremea splendidă, numai bună de mers pe jos, am (re)parcurs un traseu mai vechi şi drag mie. Punct de plecare: Arcul de Triumf.
Clădirea Comitetului Olimpic. Îmi place mult cum arată, adică: modernă, sveltă, dar fără stridenţe vizuale. Nu ştiu dacă aşa a fost gândită iniţial, dar faptul că prin pereţii de sticlă ai parterului se vede terenul de rugby din spate, accentuează plăcut legătura dintre instituţie şi sport.
Mai jos, pe Kiseleff, pe stânga, o altă clădire nouă, mai deosebită, elegantă şi discretă în acelaşi timp.
Dacă hotelul Triumf nu m-a dat niciodată peste cap cu arhitectura sa bolovănoasă, în schimb parcul din curtea din faţă compensează aspectul de cazarmă al clădirii. Şi mă amuză mult găselniţa cu chioşcul prin al cărui acoperiş trece trunchiul de copac…
Am părăsit un pic Kiseleff-ul pentru că, în sfărşit, am prins şi eu o zi bună ca să pozez clădirea din Rondul Francis. Nu ştiu cum se face, dar ajungeam aici ba pe ploaie sau nor, ba pe contre-jour şi n-aveam şi eu o fotografie ca lumea la colecţie.
Revenim pe Kiseleff, la intersecţia cu Ion Mincu. Aici e Piaţeta Regelui:
Casa de la Şosea (Doina) şi-a deschis şi ea frumoasa sa grădină.
Am tăiat-o apoi, diagonal, prin parc spre bulevardul Aviatorilor şi m-am oprit un moment la acest discret monument dedicat americanilor căzuţi la noi, în ultimul război mondial.
Tot înainte, spre Piaţa Victoriei… Pe trotuarul larg se foloseşte tot arsenalul de mijloace de deplasare: plăci, role, biciclete…
Am dibuit şi o “ciupercuţă” inedită pe care am pozat-o pentru colecţia de vechituri a lui HM:
În faţă la Antipa – un mini-pichet contra expoziţiei The Human Body…
Fac un salt până la Piaţa Universităţii şi remarc noul bloc care se va “lipi” de vechea clădire de pe colţul bulevardului Bălcescu cu strada Ion Câmpineanu – cea, de mai mulţi ani, hornuită şi abandonată în proptele de oţel.
plimbări în Bucureşti –
