Am adus recent în discuţie imaginea spaţiului public din cartiere, referindu-mă atunci la o zonă din cartierul Aviaţiei. Bineînţeles că puteam orice alt cartier, orice stradă cu care se mândresc administraşiile de sector. Puteam la fel de bine să prezint un caz din Berceni, Titan sau chiar Rahova. Diferenţele de abordare în amenajarea spaţiului sunt minore.
În cartierele bucureştene s-au făcut destule investiţii care ar trebui să ridice standardul de viaţă şi, în unele cazuri, să-l aducă mai aproape de normalitatea vieţii urbane moderne. Administraţia locală se mândreşte în toate sectoarele cu schimbările revoluţionare: asfaltare, amenajare de spaţii verzi, mobilier urban nou, locuri de parcare, reţele tehnico-edilitare sau locuri de joacă.
Propunerea de astăzi vizează refacerea unui astfel de spaţiu public din cartierul Aviaţiei. Am pornit de la o situaţie existentă ce a suferit exact acele refaceri de care vorbeam. Administraţia a intervenit succesiv în amenajarea spaţiului, fiind implememntate mai multe proiecte de succes.
Ne aflăm în cartierul Aviaţiei, cartier din nordul Bucureştiului, în spatele frontului de blocuri de pe Alexandru Şerbănescu. Spaţiul ales reprezintă o legătură, carosabil şi pietonal, între strada Siriului şi Prometeu. Străduţa nu are o denumire, blocurile având adrese pe Siriului, respectiv Prometeu.
Prima imagine de pe strada Siriului către Prometeu ne prezintă spaţiul actual, aşa cum arată el după realizarea acestor investiţii. În decursul timpului au fost asfaltate carosabilul şi trotuarele, schimbat borduri, s-au îngrădit spaţiile verzi existente şi, recent, se apropie de finalizare o lucrare la reţeaua de termoficare.
A doua imagine este realizată tot dinspre strada Siriului, având în prim-plan un spaţiu verde amenajat. Starea actuală se datorează lucrării la reţeaua de termoficare, deci este, sperăm, temporară. Totuţi se poate remarca minunatul gard de plasă, acest simbol al vieţii de cartier. Orice spaţiu este inodor şi incolor fără un gard, cel din exemplu fiind cel elementar. Sunt veşnic uimit de nevoia de a toca bani tocmai pe lucruri inutile.
Imaginea din mijlocul străzii, privind dinspre strada Prometeu, ne arată alte investiţii ale primăriei: reabilitarea termică a blocurilor. Rezidenţii acestei străduţe sunt privilegiaţi, fiecare bloc fiind foarte uşor de recunoscut. Primăria a decis să personalizeze blocurile prin utilizarea a trei culori diferite, probabil ultimul bloc nereabilitat visând la un roşu ideal.
A patra imagine ne arată un trotuar şi amenajările din jurul blocurilor reabilitate. Gardul de sârmă este absolut util, el stă pavăză pentru iarba de după un gard viu, trotuarul de gardă al blocului şi chiar reduta finală, apartamentele de la parter. Din păcate nu are rost să prezint toate detaliile, modul în care au fost realizate toate aceste investiţii. Nici nu are rost, căci puteţi merge în orice cartier să le priviţi de aproape.
Aceste investiţii sunt doar cosmetizări ale spaţiului public, modalităţi simple şi de efect pentru a toca bani. Locuitorii sunt mulţumiţi că “se face ceva”, că “arată mai bine”. Nu e vorba că ne mulţumim cu puţin, ci că ne mulţumim cu rebuturi. Încă mai acceptăm aceste improvizaţii, considerându-le, în unele cazuri, exemple de bună practică, exemple pozitive. Din păcate acestea nu sunt un semn al evoluţiei. Spun asta pentru că ştiu că aceeaşi sumă de bani poate fi investită în amenajări simple şi de bun gust, amenajări care pot fi decente din punct de vedere estetic, dar pot îmbunătăţi şi alte elemente ale vieţii urbane: siguranţa circulaţiei, estetica spaţiului public, confortul utilizării spaţiului etc.
Propunerea de refacerea a acestui spaţiu o voi încadra atât în categoria Cum mi-am închipuit (în general fiind propuneri utopice), cât şi la rubrica Idei practice, căci veţi vedea că am venit cu soluţii decente, realiste şi foarte simplu de implementat.
Propunerea de refacerea a a acestui spaţiu public de cartier a însemnat în primul rând încercarea de a propune o soluţie simplă şi decentă, soluţie care să nu presupună investiţii majore. În primul rând am încercat să ordonez spaţiul, să scot în evidenţă diferenţa de utilizare a fiecărei suprafeţe. Toate zonele sunt tratate cu materiale diferite, în cazul asfaltului acesta având culori diferite, în funcţie de modul în care acesta este utilizat. Se păstrază suprafeşele de spaţii verzi şi am introdus sensuri unice (am marcat sensul de circulaţie) cu micşorarea carosabilului. Lăţimea carosabilului trebuie utilizată pentru circulaţie, strict pe sensuri unice, şi pentru spaţii de parcare delimitate clar (pentru straăile Siriului şi Prometeu).
Pe imaginea propunerii virtuale puteţi remarca modul în care se diferenţiază suprafeţele. În cazul intersecţiilor, carosabilul se ridică la nivelul trotuarului. Aceasta este o măsură simplă prin care viteza auto este controlată, iar deplasarea pietonală înlesnită. Nu trebuie uitat că suntem într-o zonă rezidenţială. Spaşiile destinate parcării sunt definite clar, atât prin marcaje cât şi prin utilizarea unei culori diferite a asfaltului.
Spaţiile verzi sunt libere, gardurile trebuie să lipsească complet într-un spaţiu de genul acesta. Lipsa acestor îngrîdiri fizice nu conduce automat la deteriorarea spaţiului, delimitarea este clară, iar gardurile existente nu sunt decât un semn al înapoierii. Ar trebui încurajată senzaţia de deschidere a spaţiului comun. În zona locurilor de parcare am introdus un gard viu, o barieră utilă.
În mijlocul acestei străzi am introdus o onă preponderent pietonală, culoar care ar trebui să fie o legătură cu spaţiile de joacă amenajate în zonă. Culoarul acesta este marcat pe planul de sus ca Zona 3 – pietonal /carosabil ocazional. Toate intersecţiile, inclusiv cele din interiorul acestor insule, sunt realizate prin continuarea suprafeţei pietonale stricte la aceeaşi înălţime (marcate cu o culoare diferită şi marcaje carosabile pentru o atenţie sporită a şoferilor).
Zonele strict pietonale (trotuarul) sunt dimensionate minim, dar delimitate de celelate suprafeţe. Lăţimea lor permite trecerea a două persoane alăturate, dar am dorit încurajarea utilizării întregului spaţiu de către pietoni. Toate diferenţierile de nivel sunt gândite pentru încurajarea traficului pietonal, aşa cum ar trebui într-un spaţiu între aceste locuinţe colective. Regândirea întregii zone ar conduce inclusiv la creşterea numărului de locuri de parcare, prin simpla lor ordonare, dar şi la o fluenţă a traficului din zonă, fără a fi încurajată tranzitarea acesteia.
Pentru final am păstrat o comparaţie directă între actuala imagine şi propunere (cred că se poate face abstracţie uşor de vremea ploioasă pe care am făcut pozele pe teren). Plimbându-vă cu mouse-ul peste imagine veţi vedea cum ar putea arăta spaţiul acesta. Este doar o simplă amenajare, fără pretenţii sau design spectaculos. Cred că cel mai mult am urmărit să propun ceva decent şi normal. Aşa cum ar putea fi în cartierele bucureştene.





















