Bucureştiul se schimbă mereu sub ochii noştri – şi i se schimbă şi legendele, şi toponimia. Mă întreb cum va vedea şi va înţelege oraşul cineva care s-a mutat aici anul trecut.
Mă întreb cum să-l trimit să caute blocul Connex; cînd Connex nu mai e în acest bloc încă de pe vremea cînd Connex nici măcar nu devenise Vodafone. Şi acuşica o să apară o generaţie care n-o să ştie nici măcar ce era Connex.
Atîtea alte nume ne vor fi necunoscute în curînd. Lira, Junior, Dioda… Bucureştiul de azi are alte repere; ştim de Afi – nu mai ştim de Ho şi Min.
Dar de fapt, cît din Bucureşti cunoaştem? Cîţi am fost înăuntru, în Ateneu – de pildă?
Cît va dura pînă cînd vom întîlni bucureşteanul care nu a intrat niciodată în Gara de Nord?… pentru că nu s-a suit niciodată într-un tren, pentru că n-a fost trimis niciodată în tabără cu clasa, pentru că n-a avut nici o bunică la Iaşi pe care s-o aştepte pe peron?
Ziceţi că glumesc? Eu zic că nu.
Ştim tot mai puţin din Bucureşti – şi din lucrurile care fac Bucureştiul. Ne ferim, de pildă, de transportul public; e ceva pentru mame, pentru soacre, pentru babalîci. Cînd eram mic, am mers foarte mult cu mijloacele de transport în comun. Am coşmaruri, desigur: ierni în care am îngheţat ore prin staţii, veri în care cădeam din picioare de căldură închis între table. Cu toate astea, unele din cele mai frumoase amintiri despre Bucureştiul cel vechi le am din timp ce mergeam cu autobuze ca 105, 133, 131 sau 331, cu troleee ca 81 sau 82 sau 95, cu tramvaiele 3 sau 4!
Oare – protejînd copiii de oraşul neprietenos de astăzi – nu cumva îi ţinem deoparte şi de ce poate fi frumos în Bucureşti? Oare nu-i oprim să-şi facă singuri o părere, să-şi facă amintiri, să aleagă în ce Bucureşti o să trăiască?
