M-am mai mirat de expansiunea nesănătoasă a covrigăriilor de genul Luca, Zaraza, Petru, Paul… Să-ncerci să obţii bunăvoinţa clientului folosindu-te de recursul la legendă, istorie şi tradiţie este de prost-gust.
Să-ţi construieşti din vînzarea covrigilor un crez şi să vii cu tromboane dintr-astea ca mai jos – iarăşi, e o chestie de neam-prost:
Covrigul Petru, prin unicitatea gustului lui, prin produsele sale marcă înregistrată (covridog, covricheese, covriking), precum şi prin echipele sale de specialişti în achiziţii, producţie, training de personal şi marketing îşi poate susţine poziţia unică…
La Petru, covrigii cu ceva înăuntru (ciocolată, cîrnaţ, brînză…) – toţi ba doi lei, ba trei lei.
Dar covrigul simplu, obişnuit, pe care oricine dintre noi îl poate lua cu un leu – cum arată el la Petru?
… covrigul simplu arată ca o coadă de pechinez tuns. Ţi-e şi ruşine să te uiţi la el; zău că e cel mai mic şi sărac covrig care se vinde în oraşul ăsta!
… dar, deh! – se vinde cu ifose, cu aere…
