Catedrala Mîntuirii Neamului: nota, vă rog!

Asta e! Biserica Ortodoxă trebuie să construiască Catedrala. Fără ea sîntem morţi. Şi nemîntuiţi, fireşte – nu prea ştiu care e ordinea corectă.

M-am întrebat de ce e nevoie de Catedrală. Că, din cîte ştiu eu, ăia de prin Franţa, Germania, Italia  – ţările serioase – s-au cam lăsat de construit catedrale acu’ cîteva sute de ani.

Şi poate pe vremea aia foloseau catedralele şi ca să se apere de invaziile turcilor, să se zăvorască-năuntru cînd dădea ciuma; or acuma sîntem prieteni cu turcii, şi – oricîţi şobolani am avea – ciumă nu mai este.

Da’ dacă zice Biserica noastră că-i trebuie şi-i trebuie catedrală, ce să facem? Facem!

Şi dăm şi bani, dăm şi doi la sută, dăm şi de la buget – să fie, să ne mîntuim şi noi odată.

… doar că, zevzeacă cum e Biserica asta, nu a cerut banii de catedrală de la cine trebuie.

Trebuia să ceară banii de la franţuji, de la nemţi, de la italieni, de la austrieci – ştiţi, pe ăia care i-am apărat noi acu’ vreo patru-cinci sute de ani să nu-i cotropească turcii.

Păi da! Noi şedeam pavăză creştinătăţii şi ne ciopleam bisericuţa dintr-un lemn şi catolicii şedeau şi huzureau la adăpost. Păi nu-i corect!

Nota, vă rog!