Arată ca palatul unei prinţese adormite, condamnat la tăcere pentru 100 de ani. De gardul scund de fier e prins un lanţ cu lacăt, care pare a spune irevocabil: „Plecaţi!”.
Este casa Cristopol (1898)/ Scarlat Arion (1911). Monograma primului proprietar este afişată cu mândrie pe colţul clădirii, într-un cartuş ornamental.
Dedesubtul ei, pe o petală a cartuşului, cine are ochi să vadă observă literele FX: sunt iniţialele arhitectului Filip Xenopol, fratele marelui istoric, care a desenat planurile clădirii. Sub iniţialele lui este înscris anul construcţiei, 1894.
Stilul clădirii este Louis XV şi XVI, cu accente neoclasice.
Palatul nu arată mort, ci adormit. Pare a fi cât de cât întreţinut, spre deosebire de nenumăratele case părăsite din Bucureşti, devastate, cu ferestrele căscate ca nişte ochi morţi.
Ferestrele cu ramele de origine păstrează delicatele sculpturi în lemn; te gândeşti cu recunoştinţă că încă n-au apărut şi aici oribilele termopane…
Numai panoul abandonat pe colţul clădirii, pe care era anunţat altădată cazinoul adăpostit aici, poceşte faţada în nuanţe dulci, trandafirii.
Prin arcada elegantă a intrării, surmontată de un foişor artistic lucrat din fier, se vede o bucăţică de curte, vegheată melancolic de câţiva copăcei.
Însăşi intrarea cu arcadă în mâner de paner este nespus de frumoasă, cu o boltă susţinută de coloane şi luminată cu o splendidă lampă caracteristică momentului artistic 1900, din sticlă multicoloră.
Deasupra intrării, un cartuş cu un bogat model decorativ vegetal, cu frunze de stejar, ne aminteşte de asemenea că edificiul a fost construit în preajma anului 1900.
Pe faţade, decorul este distribuit cu reţinere: cartuşe ornamentale sub ferestrele încadrate de pilaştri cu capiteluri de stil corintic mult simplificat, decor deasupra ferestrelor dreptunghiulare de la parter, apoi decorul apare la partea superioară a clădirii, la cornişă şi la atic, decorat şi el la bază, la lucarne şi la coamă.
Tratarea demisolului adaugă o discretă notă de neoclasic decorului cu ecouri baroce al clădirii.
Nu încercaţi să bateţi la poarta castelului prinţesei adormite: probabil cei 100 de ani ai blestemului nu s-au scurs încă, iar în castel toată lumea doarme, şi prinţesa, şi regele şi regina, şi curtenii, şi bucătarii, şi body-guardul…
Addenda
Iată cum se înfăţişa casa pe planul cadastral de la 1911
Contrar aşteptărilor pe care le-am putea avea, parcela era aceeaşi, casa nu se întindea dincolo de arcada cu foişor, în fapt o poartă pentru trăsurile care-i aduceau pe invitaţi până la uşa de intrare a casei.
Copyright Silvia Colfescu 2012
