Subiectul articolului coincide cu tema abordată astăzi într-o declaraţie a unei persoane cu putere de decizie: “Nu suntem o ţară de înotători”. Probabil că domnia sa are ceva date concrete despre câţi ştiu să înoate în România, altfel nu ar fi apărut această hotărâre justificată. Folosind aceeaşi logică probabil că nu suntem nici şoferi, pietoni, sportivi de orice tip, turişti sau chiar bolnavi. Prefer să revin la utopia mea ceva mai plăcută.
Există un program guvernamental de construire de bazine de înot. Conform declaraţiei de mai sus, a existat. Nu are importanţă. Am căutat un bazin, piscină sau orice altă construcţie de genul acesta care să se găsească în cartierul Ferentari. Eu nu am identificat nici o astfel de structură care să fie în circuitul public. Aceasta este motivaţia pentru care vă propun astăzi să ne închipuim împreună cum ar putea arăta aceasta.
Pentru implementarea “piscinei mele” am ales şi eu parcela unei şcoli. Pe imaginea din satelit (sursa Bing Maps) vedem terenul Şcolii nr. 148 “George Călinescu”, aflata în inima cartierului Ferentari. Pe terenul şcolii se găseşte şi o sală de sport, precum şi o zonă pe care au fost la un moment dat terenuri pentru activităţi sportive.
Am ales acest teren din mai multe motive. Primul ar fi suprafaţa liberă disponibilă. Al doilea ar fi funcţiunea clădirii şcolii, funcţiune care poate fi completată cu cea a noilor clădiri propuse. Al treilea motiv ar fi poziţionarea centrală în cadrul cartierului, perfectă pentru accesul facil al tuturor locuitorilor zonei.
Propunerea mea constă în introducerea unor corpuri noi. Volumul principal este reprezentat de bazinul de înot (piscina de interior). Există apoi un corp secundar multifuncţional. Al treilea corp este refacerea actualei săli de sport, toate aceste clădiri fiind în directă legătură. Pe aceeaşi soluţie am prevăzut o piscină exterioară, având şi o zonă de relaxare. Piscina exterioară comunică “pe calea apei” cu cea interioară.
Pe imaginea din satelit (sursa pozei de fundal Bing Maps) am suprapus soluţia de amplasare a corpurilor propuse. Complexul nou l-am gandit ca un sistem modular. Pentru reducerea costurilor se poate utiliza acelaşi proiect pentru situaţii diferite. Fiecare corp de clădire reprezintă un modul repetat, închiderile fiind modificate în funcţie de dimensiuni şi utilizare. Astfel se poate construi o piscină mai mică sau mai mare în funcţie de parcela disponibilă. În acelaşi timp se pot adăuga sau elimina corpuri-modul.
O prima imagine de la nivelul ochiului reprezintă zona piscinei exterioare. Complexul nou construit va fi folosit în principal de elevii şcolii. Aceştia pot desfăşura activităţi sportive în cadrul orelor de clasă, dar şi prin organizarea extra-şcolară. În acelaşi mod piscina poate fi utilizată ca spaţiu de loisir de către elevi şi în timpul vacanţelor sau a sfârşitului de săptămână.
Piscina exterioară comunică direct cu spaţiul interior atât direct prin apă cât şi prin posibilitatea de deschidere completă a uşilor de sticlă. Ca în cazul oricăror astfel de amenajări vor exista mai multe zone de utilizare: zona de şezlong-uri, cea de joacă sau cea de mese etc.
Am gândit folosirea acestui complex şi de către întreaga comunitate. În vacanţa şcolară sau weekend piscina poate fi folosită de toţi locuitorii cartierului. Evident se va plăti o taxă de intrare, elevii şcolii având intrarea gratuită. În acest fel ar putea exista şi o mică sursă de venituri pentru întregul complex, fonduri care ar trebui folosite pentru întreţinere şi organizarea unor proiecte comunitare.
Clădirea multifuncţională poate fi utilizată atât de către şcoală cât şi de către comunitate. Un ONG ar putea prelua managementul acestui complex, având obligaţia de a organiza evenimente pentru locuitorii cartierului, strângere de fonduri necesare şi administrare. Nu cred că simpla realizare a unor construcţii poate modifica pe termen lung o comunitate. E nevoie de implicarea acesteia şi de acţiuni desfăşurate pe o perioadă de durată. În acelaşi timp este nevoie de atragerea tuturor generaţiilor şi susţinerea acestora pentru ca acţiunea să poată avea succes pe termen lung.
În final o nouă imagine din satelit a parcelei (sursa pozei de fundal Bing Maps) cu suprapunerea propunerii mele. Atât timp cât statul doreşte realizarea de astfel de investiţii e nevoie şi de un management al intervenţiei urbane. Scopul acestor construcţii nu trebuie să fie doar construcţia în sine ci mai degrabă revigorarea spiritului comunitar şi sustenabilitatea proprie a acestei comunităţi. O comunitate cât mai puţin dependentă de intervenţia centrală poate conduce la o dezvoltare armonioasă a întregului oraş. Poate că vom vedea momentul în care administraţia va avea o strategie de intervenţii minore, care să impulsioneze dezvoltarea aceasta sănătoasă.
