La modă
De stil eclectic, cu ornamente de sorginte neogotică şi cu accente neoclasice, arhitectura casei era la modă în Bucureşti, în anul construirii ei.
Stilul naţional, neoromânesc, avea să se închege abia peste vreo trei decenii, iar împrumuturile din stilurile vest-europene, chiar revolute, erau la ordinea zilei.
Clădirea păstrează decorul faţadei, care îmbină coerent expresivitatea neoclasicului cu aceea a detaliului neogotic, dezvăluind privirii o simbioză armonioasă.
Din păcate, s-au pierdut majoritatea ornamentelor neogotice de la tâmplăria deschiderilor. Numai câteva rezistă la ferestrele etajului 2, pe interiorul cercevelelor.
Mai pot fi văzute rămăşiţe şi la poarta de intrare principală, care închide gangul ce dă acces la una dintre scările clădirii şi la curtea interioară.
Poarta originală a fost înlocuită cu o poartă de scânduri vopsite funebru cu negru.
Balcoanele au balustradele decorative de origine, delicat lucrate în metal. Pe faţada dinspre strada Tonitza, la partea superioară a două deschideri de la parter, se păstrează gratiile ornamentale din secolul XIX.
La parter, într-unul dintre restaurante, au fost dezveliţi frumoşii stâlpi de metal care fac parte din sistemul iniţial de sprijin al clădirii.
Omniprezenta mizerie
În afară de spaţiile comerciale de la parter, igienizate, restul clădirii e într-o stare mizerabilă.
În loc să fie restaurată, uşa scării principale, deteriorată, a fost căptuşită cu tablă
Toaletele casei, evident comune (în afară de cele încuiate cu lacăt)
Holul etajului I, cu tavanul inundat de apă
Situaţia casei Vlasto este identică situaţiei multor clădiri din centrul vechi. Primăria, proprietara casei (probabil în urma unei naţionalizări) a vândut unele spaţii chiriaşilor şi altor persoane care fie au deschis restaurante, fie le-au închiriat unor restauratori. Acum câţiva ani, administraţia Fondului Imobiliar (AFI) din cadrul Primăriei Capitalei, cea care are în administrare foarte multe dintre clădirile din centrul vechi, a înştiinţat chiriaşii care n-au avut posibilitatea să cumpere că nu mai răspunde de siguranţa clădirii şi că oamenii, dacă nu vor să se mute, vor locui pe riscul lor. Ca urmare, chiriaşii n-au mai plătit chirie, dar au continuat să aibă contracte pentru utilităţi: electricitate, apă, unii chiar şi gaze – alţii se încălzesc cu lemne. Curând casa a fost invadată de alţi dezmoşteniţi ai sorţii, care s-au mulţumit şi cu încăperi mizere, fără apă şi încălzire, cu electricitate „împrumutată”.
Incendiu cu repetiţie
Până la primul incendiu, în 31 octombrie, când au fost întrerupte utilităţile pentru o parte din casă. Incendiul a pornit de la etajul I, deasupra restaurantului Bonne bouche.
Ferestrele distruse ale încăperii au fost „reparate” cu nişte cartoane mâzgălite neglijent.
Al doilea incendiu, în 25 noiembrie, intervenit la mansardă, s-a soldat cu un mort şi cu distrugerea aproape totală a acoperişului şi a lucarnelor.
Acum, restaurantele funcţionează, locatarii de la primul şi cel de al doilea etaj stau bine mersi în încăperile insalubre.
Cei de la mansardă, unii dintre ei proprietari, stau sub acoperişul spart, cu căpriorii carbonizaţi.
În interiorul sordid al casei, scara păstrează numai câţiva dintre baluştrii de fier forjat originari.
Scara, foarte şubrezită, şi-a pierdut aproape toţi baluştrii din fier forjat
La etajul I, câteva console aduc aminte de faptul că, la origine, interiorul a fost îngrijit decorat.
Frumosul luminator al scării, în mizerie, are ochiurile de geam sparte şi murdare.
Curtea din spatele clădirii e un teren viran, plin de gunoaie.
Dacă faţa clădirii încă poate impresiona plăcut ochiul cu armonia gândită acum 140 de ani, spatele sugerează numai devastare şi nepăsare. Ţevile de gaze, burlanele de aerisire ale bucătăriilor sunt montate care încotro pe ziduri.
La fel cu întregul centru vechi, dacă te uiţi dincolo de strălucirea factice a vitrinelor de restaurant, vezi spectrul mizeriei etajelor rânjind ameninţător… şi zadarnic.
