Vara lu’ 44 fusasă călduroasă tare. Şi-şi zisără rahovenii: auzi, mergem şi noi să ne scăldăm la Argeş după-masă? Hai să mergem. Şi se gîndiră: dacă mergem, hai să trecem întîi pe la fabrică la Bragadiru, să luom doo-trei butoai’ de bere – şi se duseră de luară bere, luară şi nişte cîrnaţi de la zahana, făcură rost de patefon, se suiră în maşini şi o luară frumos pe Calea Rahovei.
Şi cînd ajunseră ei la Parcul Rahova, belea: şoseaua închisă – vreo zece soldaţi, un camion, o motocicletă, ba chiar şi un tun. Şi bariera lăsată – şi un soldat în faţa ei. Soldat român, d-al nostru.
– Stai! zice soldatu’.
S-opriră rahovenii:
– hai, bre, ridică barera, că avem treabă!
– nţ, zice soldatu’, un’ s-aveţi treabă? N-aţi auzit la radio că-i insurexia?
– ce, avem radio-n maşină – ziseră rahovenii – ce-i aia insurexia?
– iete ziaru’ – zice soldatu’ – scrie-aci: am întors armele, de cu nemţii!
– fugi, bre – făcură rahovenii – cum să te baţi cu nemţii? Păi te face-nemţii arşice! Ia mai bine ridică barera, că tre’ s-ajungem la Buda, să facem baie la Argeş! Hai, că se-ncălzeşte berea!
– n-ai bre, voie! se supără soldatu’, io ce zic aciia? N-ai voie să ieşi din Bucureşti, că vin nemţii pe şosea de la Alexandria, să ne-atace! Duce-vi-ţi acas’!
– da’ ce-avem noi cu nemţii? se mirară rahovenii. Noi mergem la Argeş. Că dacă v-apucaţi să vă bateţi iar, mai ţine războiu’ pîn-la anu, şi cînd mai facem noi baie?
– bre, da’ grei de cap sînteţi! vreţi să vă-npuşte nemţii pe şosea? Mai bine lăsaţi-ne şi nouă un butoi şi mergeţi acasă, că n-aveţi voie să ieşiţi din oraş!
Rahovenii o cam băgaseră pe mînecă. Unii au zis să se-ntoarcă, alţii au zis s-o ia pe la Măgurele (îi închis ş-acolo, ziseră soldaţii), alţii au zis să mai stea puţin, că poate se răzgîndesc soldaţii – sau poa’ se termină insurexia pînă deseară. Da’ una-peste-alta, deteră jos un butoi de bere şi-l dădură la soldaţi, să-l puie la umbră, să-l bea mai tîrziu.
Da’ cum mai vorbiră ei, cum mai stătură să se sfătuiască – ce să vezi? – pe şoseaua Alexandriei se-auzi mare zgomot, mare hărmălaie:
– Nemţii! săriră soldaţii-n sus! Vin nemţii! Vin cu tancurile!
Nemţii erau. Cu tancuri, cu camioane, cu motociclete – cu tot ce trebe. Şi s-au oprit cam la vreo sută de metri de barieră (cam pe unde-i acuma economatul lui Vanghelie). Boon – se dă un neamţ jos de pe motocicletă şi-ncepe să latre ceva la portavoce, pe limba lui – ainţ, ţvai, poliţai, fordizbitînzid, gutăntag – nu-nţelegea nimeni nimic.
– ce zîce, ce zîce? se deteră rahovenii pe lîngă soldaţii noştri.
– ce zîce, ce zîce – făcură soldaţii – să le dăm drumu-n oraş!
– păi – ziseră rahovenii – şi le daţi drumu’? Că nu-i corect, că pe noi n-aţi vrut să ne lăsaţi să ieşim, pe ei îi lăsaţi să intre?
– da’ nici lor nu le dăm drumu’! ziseră soldaţii
– ei, aşa da – rahovenii erau mulţumiţi acuma. Şi nemţii ce fac, o să tragă cu tunu’?
– mai mult ca sigur!
– şi trag şi-n noi, sau numai în voi? se interesară rahovenii, că nu ştiau cum e cazu’ la insurexie. Adica, mai stăm aici, să vedem ce iese, sau să ne dăm mai deoparte?
… da’ uite că neamţu’ cu portavocea se enervase, ai zice. Nu’ş ce se răţoieşte el iară, şi nemţii scot mitralierele – şi-ncep să tragă. Şi trag în geamuri, în maşini, şi trrrrr! trrrrrr! şi deodată nimeriră nemţii-n butoiu’ cu bere!
– săriţi, fraţilor! strigar-atuncea rahovenii la soldaţi: ne-a spart nemţii butoiu’! ne-a prăpădit berea la insurexie! pe ei!!!!!!
