Am s-o iau mai uşor, să nu zică lumea că am eu ceva special cu cei de la RATB.
Adică încerc s-o las mai moale cu cele câteva sute de autobuze Mercedes Citaro care, după ce că nu au aer condiţionat, au – culmea – feresterele laterale de aerisire de două ori mai mici decât varianta cu aer condiţionat!
Din câte mă pricep, achiziţionarea presupune impunerea către furnizor, prin caietul de sarcini, de anumite condiţii: financiare, constructive, service etc.
Or, cine întocmeşte caietul de sarcini? Beneficiarul, bineînţeles. Adică RATB.
Şi aşa, ajung la problemă: oare “specialiştii” ăştia de la RATB trăiesc cu adevărat în Bucureşti sau merg vreodată în lunile de vară cu autobuzul sau cu tramvaiul ?
Întreb, pentru că nici măcar la vagoanele de tramvai care sunt “made in Romania” nu fost în stare să aplice, decât relativ târziu, soluţia simplă, eficientă – cu geam mare, glisant – pe care de exemplu cehii o aveau, cu mult dinainte de 89, la vagoanele Tatra (care mai circulă şi azi)
Nu, noi suntem mai deştepţi şi avem soluţia proprie:
… care, după ce că este mai complicată din punct de vedere constructiv, nici nu permite o aerisire eficientă a vagonului. Nu trebuie să fii mare inginer ca să-ţi dai seama de treaba asta.
Aşa cum spuneam, există însă vagoane făcute mai recent la care s-a aplicat soluţia cu geam mare, glisant:
Atunci de ce aia a mă-sii nu modifică şi vagoanele vechi, că doar există atelierele proprii RATB?
Sau e aşa o noutate pentru ei faptul că vara e super cald în Bucureşti ?
Eu, dacă aş putea, i-aş pune pe primarul general împreună cu directorul RATB să meargă, măcar o vară, în iulie şi august, zilnic în orele de vârf, dar mai ales între 15 şi 18, când sunt peste 32 de grade afară, fie cu tramvaiul fie cu Citaro (fără aer condiţionat). La alegere!
Şi pot să încerce, aşa, ca să nu se plictisească, o coborâre din tramvaiul 41 la staţia Crângaşi ca să ajungă fie la intrarea la metrou, fie să traverseze spre trotuar (dar asta e mult mai distractiv pe vreme rea când oamenii sunt îmbrăcaţi gros, se mişcă mai greoi, când s-a terminat vacanţa elevilor şi studentilor etc




















