Două fotografii realizate de Andrei Bîrsan, în 1985 și 2026, surprind același loc și două momente foarte diferite din istoria râului Bucureștiului. Între ele se află una dintre cele mai radicale operațiuni de transformare urbană din ultimele decenii ale comunismului.
Grozăvești, 1985. Dâmbovița curge încă între maluri de pământ. Pe dreapta, terenul este deschis de șantier. Nu există cheiul continuu de beton pe care bucureșteanul de astăzi îl consideră aproape firesc.
Imaginea a fost făcută chiar în anul în care începea ultima mare sistematizare a Dâmboviței. Între 1985 și 1988 au fost realizate Lacul Morii și noua amenajare hidrotehnică a râului prin București. În interiorul orașului, Dâmbovița a fost organizată pe două niveluri: la suprafață, o cuvă de beton pentru apa râului; dedesubt, caseta colectoare pentru apele uzate. Scopul era în primul rând tehnic: protecție împotriva inundațiilor și reorganizarea sistemului de canalizare.
Rezultatul a schimbat însă și peisajul.
Râul neregulat, cu maluri de pământ și vegetație, a fost disciplinat într-un coridor de beton. Bucureștiul câștiga control asupra apei, dar pierdea o parte din contactul direct cu ea.
Grozăvești, 2026. Același loc fotografiat de Andrei Bîrsan arată aproape contrariul imaginii de acum 41 de ani. Betonul este încă acolo, blocurile și turnurile au ocupat orizontul, dar pe apă sunt oameni.
Pe 3 și 4 octombrie 2026, tronsonul dintre Grozăvești și Podul Ciurel a găzduit pentru prima dată Dâmbovița Delivery Regie. Aici a fost lansat și un nou debarcader, gândit pentru a permite din nou accesul direct la râu și activități pe apă.
Nu este o renaturare a Dâmboviței. Albia construită în anii ’80 nu a dispărut.
S-a schimbat, pentru moment, altceva: un canal proiectat pentru a ține apa sub control începe să fie privit din nou ca râu.
Foto: Andrei Bîrsan, Grozăvești — 1985 / 2026
