Schitul Darvari este o întâlnire cu Nicolae Steinhardt, cu ideile sale care cel mai bine se întrupează lăuntric în acest spațiu liniștitor, spiritual și liturghic.
Căutând liniștea la Darvari se întâmplă de multe ori să mă gândesc la „Jurnalul Fericirii”.
Și câteva citate (pozele vorbesc de la sine):
”Cea mai bună și sigură cale spre fericire este o bună și intimă cunoaștere a suferinței” (pag. 205)
„Ideea mă încântă deoarece micuțul lăcaș, fost metoc al mânăstirii Prodromul de la Sfântul Munte, e un loc de basm și de vis, pierdut cum se află într-o grădină unde cresc toate florile unui decor semănătorist și situat într-o străduță liniștită – cu pomi pe ambele trotuare – a Bucureștiului de altădată.” (pag. 56)
”Omul e aruncat în viață ca un zar, aruncat de nimeni. Iată absurdul condiției umane: sosești în viață fără voia ta și te afli înaintând spre moarte odată cu fiecare clipă ce trece. Autenticitatea constă în a accepta absurditatea și a-ți trăi rolul” (pag. 35)
”Virtutea, așadar nu cere numai voință și efort ci și pricepere, demascarea răului în formele sale paradigmatice și paradoxale” (pag. 124)
”Vântul cu adevărat suflă unde vrea, harul de asemeni, iar lumea aceasta e plină de ciudate lucruri” (Note pag. 514)
”Frunza aceasta este a noastră, totală, inaccesibilă, imago mundi. Într-însa e totul: frumusețea lumii, felurimea ei, libertatea, misterele, durerea” (pag.152 )
”E o nevoie copilăroasă de a mai putea visa, e o complexă infantilă teamă de realizare, fie ea oricât de minunată”
”Cred în Dumnezeu, știind și ce spune Unamuno că a crede în Dumnezeu înseamnă a dori să existe și a te purta ca și cum ar exista” (pag. 493)
„Am înțeles cât se poate de clar în anii aceștia că orice răutate, jignire, dezordine e de la diavol și nu are ce căuta în sufletul meu. Cu semenii mei de-acum încolo nu pot întreține decât relații întemeiate pe bună-credință, pe gentilețe și răbdare. Certurile, invidia, nemulțumirea, ținerea de minte a răului sunt expresia celui mai abject mahalagism și de ele trebuie să mă feresc ca de ciumă.” (pag. 195)
”De bunăvoia mea am ales ortodoxia, sunt credincios cred și mărturisesc că este calea cea bună si adevărata. Statornic stau și sunt în hotărări. Dar nu și fanatic. ”Acesta este sângele Meu care pentru voi și pentru mulți se înalță”” (pag.461)
„Cei sceptici în materie de credință se arată adesea creduli în domeniul superstițiilor și foarte superficiali în verificarea fenomenelor psihice, foarte categorici acolo unde nu se cere mult spirit critic și omenească prudență, de nu și nițică șireată bănuială.” (pag. 418)
Sperăm că aici Nicolae Steinhardt și-a găsit liniștea duhovniceacă învățând să extragă aurul din sufletul fratelui Hristea de la Schitul Darvari, un om dedicat bisericii ce ar trece în ochii contemporanilor drept habotnic.
