Andrei Slăvuțeanu și Alin Comșa pregătesc o lansare care mizează pe redescoperire, nu pe solemnitate
Există autori care, de la un punct încolo, nu mai sunt citiți, ci administrați. Sunt invocați la date fixe, așezați în formule stabile, protejați de un respect atât de corect, încât devin, treptat, tot mai greu de întâlnit cu adevărat. În cultura română, Eminescu este poate exemplul cel mai clar al acestei distanțe: omniprezent în discurs, dar tot mai rar redeschis cu libertate interioară.
Tocmai de aici pornește cartea semnată de Andrei Slăvuțeanu și Alin Comșa, a cărei lansare urmează să fie anunțată în perioada următoare. Nu din dorința de a adăuga încă un titlu într-o bibliografie deja împovărată de formule repetate, ci din nevoia de a schimba unghiul. De a scoate un nume uriaș din decorul previzibil în care a fost așezat prea mult timp și de a-l readuce într-o zonă de contact real, unde admirația nu exclude prospețimea, iar respectul nu anulează curiozitatea.
Un nume prea cunoscut poate deveni, paradoxal, invizibil
Aceasta este, de fapt, capcana marilor figuri culturale: sunt atât de des invocate, încât ajung să fie acoperite de propria lor imagine publică. Între portretul oficial și omul viu din spatele lui se așază, în timp, straturi groase de ceremonie, manual, reflex și convenție. Ceea ce rămâne la vedere nu mai este prezența unui autor, ci mecanica unei reputații.
Cartea pe care o semnează cei doi autori pare să refuze tocmai această mecanică. Nu vine să confirme o statuie și nici să întrețină automatismul reverenței culturale. Vine să redeschidă. Să miște puțin aerul într-o încăpere unde, prea des, totul pare deja stabilit dinainte. În locul tonului festiv, propune apropierea. În locul discursului de obligație, o altă disponibilitate de lectură. În locul formulei consacrate, riscul unei întâlniri mai vii.
Împotriva limbajului rigid
În jurul lui Eminescu s-a construit, de-a lungul anilor, un tip de limbaj care a făcut mai mult rău decât bine. Un limbaj solemn până la imobilitate, corect până la sterilitate, pompos până la îndepărtare. De aici și dificultatea pe care mulți o au astăzi în a se apropia de el fără sentimentul că intră într-un spațiu deja regizat, unde emoția autentică trebuie să respecte protocolul.
Poate că tocmai de aceea o carte de acest tip are șansa de a conta. Nu pentru că ar încerca să răstoarne brutal un canon, ci pentru că se opune, discret, felului în care acel canon este servit publicului. Există uneori mai mult curaj într-o redeschidere lucidă decât într-o demonstrație zgomotoasă. Mai multă forță într-un ton just decât într-o ambiție declarativă.
O lansare care ar trebui să fie o întâlnire
Importantă nu este doar apariția volumului, ci și felul în care va fi pus în circulație publică. Dacă va reuși să evite ceremonialul cultural obosit și să păstreze ideea de dialog, lansarea are șansa să devină mai mult decât o simplă bifă în calendar. Poate deveni una dintre acele seri rare în care literatura nu este prezentată ca obligație de consum simbolic, ci ca experiență de apropiere și conversație.
Acesta pare să fie, în fond, pariul real al proiectului semnat de Andrei Slăvuțeanu și Alin Comșa: nu să vorbească mai tare despre Eminescu, ci să vorbească mai adevărat. Să-l scoată, măcar pentru o clipă, din recuzita cu care a fost înconjurat prea mult timp și să-l readucă într-un spațiu unde poate fi privit din nou fără intermedieri greoaie.
Într-o cultură care confundă adesea omagiul cu închiderea și respectul cu distanța, o astfel de încercare merită urmărită. Pentru că uneori nu ai nevoie de solemnitate ca să onorezi un nume mare. Ai nevoie de inteligență, de măsură și de curajul de a-l apropia din nou de prezent.
Detaliile despre lansare vor fi anunțate în curând.
