Zadar Bar, Poiană lui Iocan de pe strada Mircea Vulcănescu nr.23, este deschisă tuturor sufletelor ce aspiră către un zeu necunoscut.
Cartea ”Totul este în Zadar” semnată de Călin Torsan și Dan Stoica este o carte despre acest minunat bar, un fel de Poiană a lui Iocan, extrem de pestriță și modernă unde sălășluiesc, așa cum decurge din paginile volumului, multe suflete neobosite ce suspină dospit după alcool.
Absolut de înțeles, în special pentru spiritele inteligente care nu pot schimba pe „off” activitatea creierului și rămân de multe ori să orbecăiască cu măiestrie pe marginea unei reveniri și reverii la alcool asemeni unei iubiri mai vechi. Iarăși complet de înțeles căci ”în barul nostru este vorba despre sunete și iubiri mai degrabă neîmplinite”.
Zadar este un templu, un spațiu sacru care are și o zi de hram, respectiv 29 noiembrie. ”Sentimentul de adevărată familie, născut și cultivat aici, dar fără vreo intenție precisă, te aduce pe neștiute în ușa Templului, de fiecare dată când ești prea singur sau atunci când vrei, pur și simplu, doar să înghiți o bere”, ne povestesc autorii.
”Dacă trăia Ceaușescu făcea metrou până în Popești Leordeni”, cugetări din Zadar!
Oricine răsfoiește această carte află nenumărate detalii precum ordinul domnesc al lui Vodă Mihai Suțu din 1784, de concidentia oppositorum și Mircea Eliade, de curiozități pasionale despre cleride, precum și de King Crimson (Florian Pittiș evoca această trupă!) sau de episodul țuică de Tulcea. Practic avem ”3 barmani, 2 tipi și o frumusețe”.
Întrebarea sibilinică care se proțăpi (verb deseori folosit în carte) în capul meu este de ce personajele caută nefericite adevărul în paharele cu băutură. De aici vine și o altă cugetare tributară zeului Bacchus: ”Dacă trăia Ceaușescu făcea metrou până în Popești Leordeni”.
Cum ”Totul este în zadar și nu chiar totul este la Zadar”, aș vrea să subliniez că un plus al cărții ar fi fost și istoria locului, nu doar cea a barului; o istorie culturală, a oamenilor care au locuit acolo de-a lungul timpului, pe Strada Mircea Vulcănescu – o frântură de București ce amintește de atmosfera arhitecturii rezidențiale de sfârșit de secol XIX.
Știm că Zadar s-a născut pe temelia Geobar, un bar al geologilor, în trecut cu prețuri extrem de generoase pentru oamenii muncii (fie ei și intelectuali în formare) pe care l-am frecventat până aproape de 30 de ani.
Mai știm că Strada Mircea Vulcănescu nr. 23 este o frântură de București ce adăpostește mai multe monumente istorice ce amintesc de acea atmosferă specifică arhitecturii rezidențiale de sfârșit de secol XIX.
Poate o viitoare carte născută în aburii alcoolului ne va înfățișa și fantomele trecutului din acest loc și nu doar fantomele prezentului.
Să nu uităm că ”inevitabil scriind despre bar ajungi să scrii despre tine” și în aceste vremuri și eu am nevoie de o Poiană a lui Iocan. Și, asemenea mie, multe suflete rătăcite văd poate valoarea Ecleziastului în zeul eponim al cărții.
Coperta: Florin Voicu
