În luna februarie 1930, o observație repetată în cafenelele frecventate de scriitorii bucureșteni a fost preluată de presă și transformată într-o notă mondenă citită pe larg. Subiectul nu era o carte, ci un autor cunoscut, remarcat mai degrabă pentru prezența constantă în spațiul public decât pentru aparițiile editoriale.
Observația circula de mai multă vreme la mesele de la Capșa și Café Corso, unde scriitori și ziariști comentau, cu ironie, contrastul dintre vizibilitatea autorului și ritmul lent al publicării.
Tema apare tipărită pentru prima dată în Dimineața, în ediția din 12 februarie 1930, într-o notă scurtă, fără titlu și fără semnătură:
„Un autor cunoscut este văzut zilnic în public, dar volumele sale apar cu o timiditate care nu poate trece neobservată.”
Textul nu menționa niciun nume, însă aluzia era suficient de clară pentru cititorii familiarizați cu viața literară a Capitalei. Nota a fost comentată în aceeași zi în cafenele, unde a fost citită cu voce tare și reluată cu variații minore.
La câteva zile distanță, Universul revine asupra subiectului, într-o formulare diferită, dar cu același sens, în ediția din 18 februarie 1930:
„Scriitorii apar zilnic în localurile centrale, dar manuscrisele se lasă așteptate.”
Deși cele două articole nu se referă explicit unul la celălalt, apropierea de formulare și intervalul scurt dintre apariții indică preluarea aceleiași observații din mediul monden.
Cazul a fost închis rapid. După a doua notă, subiectul nu a mai fost reluat în presă, iar atenția s-a mutat spre alte conflicte literare. Pentru câteva zile însă, ironia a funcționat ca un portret colectiv acceptat tacit: nici autorul vizat nu a replicat public, nici redacțiile nu au insistat.
Episodul arată modul în care, în Bucureștiul anului 1930, presa mondenă prelua observații din viața cotidiană a cafenelelor și le transforma în texte tipărite, fără anchetă și fără polemică, dar cu un efect imediat asupra reputației publice.
