În București, Crăciunul nu mai e o stare. E un sunet. Unul care pornește automat, la început de decembrie, și se oprește brusc după 26. Între timp, rulează continuu, fără să mai fie ascultat.
Colindele se aud peste tot, dar nu mai sunt ascultate. Nu sunt cântate, nu sunt cerute, nu sunt așteptate. Sunt puse. Ca un semnal sonor care marchează sezonul, nu sărbătoarea.
Orașul nu încetinește, nu tace, nu face loc unei alte stări. Doar adaugă un strat de zgomot peste rutina zilnică. Fără liniște, Crăciunul rămâne doar un fundal care obosește.
