București, 1927. Niciun aspect al vieții de noapte din București nu a fost mai intens discutat în anii ’20 decât apariția și popularizarea noilor genuri muzicale și de dans. Tango-ul, cu melancolia și senzualitatea sa, și Jazz-ul, cu ritmurile sale sincopate și libertine, au cucerit rapid cafenelele și saloanele.
Mondenele ziare de seară publicau cronici entuziaste despre orchestrele care cântau Jazz în cluburi precum „Lido” sau „Carpați”, dar și despre noile vedete ale romanței și tangoului, precum Cristian Vasile sau Zavaidoc (Sursa 2.1 din căutarea inițială).
Fragment din Presa Vremii: „Tinerele noastre doamne, odinioară atât de pudice, își etalează acum rochiile scurte și se avântă într-un dans care, să ne iertați, este de-a dreptul imoral! Presa moralistă strigă că Jazz-ul este muzica negrilor și că strică spiritul nostru național, dar publicul a decis. Nu poți merge la o petrecere fără ca măcar o dată să auzi saxofonul și tobele. Tango-ul este pasiunea, Jazz-ul este frenezia. Micul Paris dansează, indiferent de ce spune Academia!”
Aceste genuri muzicale și stiluri de dans reprezentau o formă de evadare și o adoptare directă a culturii occidentale, un subiect fierbinte care ilustra perfect lupta dintre conservatorism și modernism în societatea bucureșteană a deceniului.
