În 1871, pe străzile pline de noroi ale Bucureștiului, a apărut o inovație care a schimbat definitiv ritmul orașului: tramvaiul tras de cai (tramcarul). Aceste „omnibuzuri americane” nu erau doar un mijloc de transport, ci un simbol al modernizării. Vă invităm la o incursiune în istoria primului transport în comun al Capitalei, unde mersul pe șine era o minune, iar culoarea înlocuia cifrele.
Până la apariția tramvaiului cu cai (introdus în 1871, cu primele linii funcționale în 1872), bucureștenii obișnuiți depindeau de mersul pe jos, de căruțe sau de birje scumpe.
O societate belgiană a obținut concesiunea pe 45 de ani, introducând vagoane elegante, pe șine, care circulau mult mai lin și mai rapid decât orice trăsură pe drumurile denivelate.
- Tramcarele erau trase de armăsari, adesea doi sau trei, în funcție de încărcătură și de pantă (cum ar fi la urcarea pe Dealul Spirii). Acești cai erau schimbați la „capul liniei”, unde exista un spațiu dedicat pentru odihnă și întreținerea animalelor.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale tramcarului era sistemul de identificare a rutelor.
Deoarece în secolul al XIX-lea rata analfabetismului era ridicată, mulți dintre pasageri nu știau să citească numerele de pe vagoane.
- Soluția adoptată a fost geniu simplu: fiecare linie avea o culoare distinctivă (sau o combinație de culori). Astfel, un călător știa că tramvaiul galben merge pe Calea Moșilor, iar cel albastru pe Calea Griviței. Acest sistem de codare vizuală a rezistat parțial chiar și după introducerea tramvaiului electric.
Introducerea tramvaiului electric în 1894 (linia Obor–Cotroceni) a fost întâmpinată cu rezistență puternică, deși era un pas uriaș spre modernizare.
- S-au ridicat voci vehemente (inclusiv din rândul unor politicieni) care argumentau că o țară agrară ca România trebuia să mențină tramcarele pentru că caii susțineau agricultura (aveau nevoie de fân și ovăz) și o serie întreagă de meserii tradiționale (potcovari, hămari, veterinari).
- În cele din urmă, eficiența tramvaiului electric a învins. Tramcarele au fost retrase treptat, fiind scoase complet din uz în primii ani ai secolului XX (în jurul anului 1904).
Tramcarele au lăsat o moștenire invizibilă: ele au creat primele obiceiuri de navetă ale bucureștenilor și au trasat rutele principale care, în mare parte, definesc și astăzi rețeaua de transport public a Capitalei.
