Mihaela Toader – Cine este artista plastica, Mihaela Popescu Strohlen?
Mihaela Popescu Strohlen – Am absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București – o alegere firească pentru cineva pasionat de limbaj nu doar ca mijloc de comunicare, ci ca formă subtilă de artă. Am profesat ca traducător din și în engleză și franceză, o meserie care m-a ajutat să explorez nuanțele și profunzimea cuvintelor, dar și să rămân conectată la diversitatea culturală a lumii. Însă, poate, că înainte de cuvânt a fost culoarea.
Încă din copilărie, pictura m-a fascinat profund. Îmi amintesc cu drag cum, de ziua mea, primeam albume de artă – adevărate comori vizuale – pe care le răsfoiam ore în șir, pierzându-mă în paginile pline de lumină, mister și emoție, forme, curente culturale. Din fiecare lucrare am incercat sa fac o invitație la contemplare, la recunoașterea frumuseții fragile care ne înconjoară și care trebuie păstrată. Am încercat sa redau prin culoare, stări și emoții.
Mihaela Toader – Foarte interesant. Ați călătorit mult?
Mihaela Popescu Strohlen – Da, am avut șansa să călătoresc mult – în Franța, Italia, Anglia – și să vizitez muzee celebre sau galerii mai mici, discrete, dar încărcate de povești, ziduri cu street art care spun povești pline de mesaje, vibrații și culoare. Însă, unul dintre cele mai marcante locuri pentru mine a fost Nisa, unde am locuit o perioadă îndelungată. Acolo, în apropierea a două muzee extraordinare – Chagall și Matisse – am învățat ce înseamnă cu adevărat să te resursezi prin artă. De multe ori mă refugiam în aceste spații tăcute, vibrante, în care regăseam liniștea, inspirația și bucuria de a privi lumea altfel si care mi-au dat curaj sa spun si eu istorii colorate, vibrante si luminoase. La întoarcere din călătorii sau după astfel de momente de retragere, începeam adesea să citesc și să studiez mai profund ceea ce văzusem. Așa s-au acumulat în mine o mulțime de stări, imagini și emoții, care, în timp, au început să ceară o formă de exprimare. Am început să pictez cu o simplă cutie de acuarele școlare și curajul de a-mi asculta imaginația. De atunci, culoarea a devenit limbajul prin care spun povești, transform gânduri si sentimente în gesturi și emoții în lumină. Acolo am înțeles că arta poate fi nu doar o pasiune, ci un mod profund de a te regăsi pe sine, și, odata regasit, de a intoarce lumii bucuria luminii care te-a atins.
Am început să pictez dintr-o simplă cutie de acuarele și, de atunci, las culoarea să spună poveștile pe care cuvintele nu le pot cuprinde. si, prin fiecare pictura incerc sa patrund în sufletul privitorului, invitandu-l într-o călătorie a simțurilor , a trăirilor profunde și a universului interior unde tăcerea devine emoție.
Mihaela Toader – De curând, ați avut un vernisaj al expoziției „Pe mare și pe uscat – înapoi la naturăˮ la ICR Lisabona, ne puteți spune câteva impresii?
Mihaela Popescu Strohlen – Institutul Cultural Român de la Lisabona – un loc cu farmec discret, ascuns în inima orașului, chiar în spatele impunătoarei Catedrale Metropolitane. Găzduit într-o clădire veche, cu șarm și poveste, institutul te întâmpină cu o atmosferă primitoare, caldă, fără bariere sau formalisme. Aici, fiecare vizitator se simte binevenit, ascultat și încurajat să facă parte dintr-un spațiu viu al culturii și dialogului. Totul pare să curgă firesc aici – între ziduri cu istorie și oameni care cred cu adevărat în puterea culturii de a aduce oamenii împreună.
Mihaela Toader – Ce reflectă lucrările tale din perspectiva ta ca artist?
Mihaela Popescu Strohlen – Lucrările mele reflectă o căutare interioară — o nevoie de liniște, de sens și de lumină, o aventura imaginara. Prin culoare și formă, exprim stări care nu se lasă prinse în cuvinte: fragilitatea unei emoții, tăcerea unui gând, forța unui vis sau nostalgia unui timp suspendat. Fiecare lucrare este o fereastră si o poarta deschisă spre un colț din mine, dar și o invitație pentru privitor să se regăsească pe sine în nuanțele dintre linii. Pictura este pentru mine un limbaj tăcut, dar profund, prin care caut să pătrund în sufletul privitorului. Fie că pictez flori, valuri, bărci sau colțuri de liniște, fiecare imagine poartă o vibrație interioară – o emoție pe care doresc sa o trimit privitorilor.
FOTO – Facebook ICR Lisboa, 24 iulie 2025
Mihaela Toader – Ce ți-ai dori să rămână pentru cei mai mulți dintre vizitatori, care îți vor vedea lucrările tale expuse la Institutul Cultural Român de la Lisabona?
Mihaela Popescu Strohlen – Culoarea devine vocea gândului nerostit, iar forma – o punte între vis și realitate. Îmi doresc ca cel care privește să se simtă atins, liniștit, poate chiar vindecat. În spatele fiecărui cadru se află o călătorie a simțurilor, o poveste despre frumusețea fragilă a lumii în care trăim. De obicei, concluziile aparțin celui care ia interviul, însă, nu pot să nu spun că Mihaela Toader l-a condus cu profesionalism și delicatețe, punând în valoare atât experiența sa, cât și atenția deosebită pentru detalii și pentru dimensiunea umană a dialogului.
Mihaela Toader – Vă mulțumesc mult pentru interviu și deosebita amabilitate!
