sursa-Cartierul Uranus
Când s-a conturat structura noului oraş ceauşist, Centrul Civic, dezvoltat în jurul Casei Republicii, a fost trasată axa compoziţională a ansamblului, Calea Victoria Socialismului, care lega piaţa semicirculară din faţa Casei de Piaţa Unirii.
Astfel, axa, acel bulevard, o aşa-zisă copie a Champs-Élysées din Paris (dar mai lat cu 1 metru) străpungea vechea mahala Antim de la vest la est. [PRECIZARE: când am scris „vechea mahala”, ne referim la fosta mahala de la 1800, cartier care se afla la marginea „satului” București; la momentul anilor 1980, momentul demolărilor, era un cartier în toată regula, cu imobile de un amestec stilistic specific zonelor centrale ale orașului]. Numeroase construcţii au dispărut ca rezultat, cel mai important dintre ele fiind ansamblul Spitalului Brâncovenesc. Alături de acesta, masiva construcţie tip a Şcolii Generale Nr. 122, ce existase pe locul noroios din imagine.
Fotografia a fost luată cu un tele-obiectiv, din zona Mănăstirii Antim. De la stânga la dreapta, putem observa: spatele unei şcoli şi templu evreieşti (Sinagoga Reşit Daath), apoi imobilul „franţuzesc” de 4 etaje, din str. Emigrantului nr. 2; o parte din acea strad[ nu mai exista deja (numerele impare dispăruseră aproape toate); blocul zvelt de 7 etaje din jumătatea dreaptă a imaginii se afla cu spatele, era imobilul interbelic din Antim 60.
Fundalul acestei scene dezolante era asigurat de blocul-turn „Gioconda” din Piaţa Naţiunile Unite şi de frontul blocurilor interbelice din str. Poenarul Bordea, existente şi azi.
foto: Dan Dinescu (1984)





















