Plimbare pe Dealul Filaret

CUM TE ÎNSCRII? E-mail la rezistenta.urbana@gmail.com, cu subiectul „Filaret” și numele tău complet. Dacă înscrii mai multe persoane, e nevoie de numele tuturor. Excepție fac minorii, a căror responsabilitate a participării la tur o poartă părinții/însoțitorii. În eventualitatea în care nu mai ajungi la tur, te rugăm anunță-ne pe e-mail.

Dealul Filaret era cândva extremitatea sudică a Bucureștiului, dar orașul s-a extins mult dincolo de el. Păstrează vestigii ale evoluției urbane, transporturilor, industriei locale dar și un mix eclectic de stiluri arhitecturale. Vino să explorăm un deal cu istorie insuficient povestită, într-o plimbare lejeră*, sâmbătă, 3 mai. Cristi Radu (instagram.com/raidenbucharest), urban storyteller, te duce la pas prin locuri relevante din Filaret, pe un traseu care pornește de la Fântâna Zodiac din Piața Libertății, ocolește Parcul Carol I, merge pe străzi în pantă și trepte secrete și revine de unde a început – tot în Piața Libertății. Plimbarea este realizată independent.

► CÂND? Sâmbătă 03.05, ora 10:30 AM. Plimbarea durează aproximativ trei ore. Ia-ți încălțări lejere, îmbracă-te adecvat și hidratează-te.

► PARTICIPANȚI. Grupul se constituie din persoanele care se prezintă la punctul de întâlnire până la ora începerii plimbării, cu rezervare prealabilă pe e-mail rezistenta.urbana@gmail.com.
Plimbarea se ține dacă se formează un grup de minimum 8 participanți.

► ACCESUL. Participarea la plimbare se face în baza unui suport voluntar recomandat de 45 lei/persoană, oferit pe loc.

► PUNCT DE ÎNTÂLNIRE. Piața Libertății, la Fântâna Zodiac („la Farfurie”), în fața intrării principale în Parcul Carol I. Încearcă să ajungi cu 10 minute înainte de ora de începere.

IMPORTANT. În funcție de condițiile meteo, dacă intervine ceva, plimbarea poate fi amânată sau anulată, situație care se va anunța de îndată pe event, verifică periodic tab-ul „Discussion” aici.

Ne vedem pe stradă!

instagram.com/bucurestirealist
facebook.com/bucurestiivechisinoi

*) Traseul include opriri la:
• Uzina Electrică Filaret
• Castelul lui Țepeș
• Mausoleul Comunist
• Casa Bosianu
• Uzinele Wolff
• Autogara Filaret
• Palatul Suter