Arenele Romane din Parcul Carol I, în apusul de iarnă

Arenele Romane din Parcul Carol I, în apusul de iarnă ❄️

Mai multe pe instagram.com/raidenbucharest

Arenele Romane din Parcul Carol I zilele trecute, văzute de sus, la apus. Asta e forma construcției din timpul regimului Ceaușescu. Inițial, a fost un amfiteatru în aer liber destinat spectacolelor din timpul Expoziției Generale Române, cu care s-a inaugurat parcul în 1906 – una dintre puținele structuri originale care au supraviețuit până în prezent.

Aici au organizat festivități și trupele germane de ocupație între 1916-1918. Scena (în plan secund) era de sine stătătoare, accesul în amfiteatrul cu formă de potcoavă se făcea pe lângă ea.

În 1966, amfiteatrul a fost închis, iar scena a fost înălțată și acoperită. Peste gazon s-a turnat beton, în spatele scenei s-au construit birouri pentru administrativ, creându-se un portic închis cu geamuri mari. Fosta lojă regală (în prim-plan) a fost extinsă. E zonă VIP la concerte acum. Ultimele modificări datează din 1981, când a fost crescută capacitatea la 3500 locuri.

Așadar, Arenele Romane sunt un hibrid, o construcție antebelică extinsă în comunismul postbelic, azi în degradare, cu intervenții de peticire jenantă ici-colo. Construcția are nevoie de consolidare și restaurare cât mai repede, plus refuncționalizarea și accesibilizarea spațiilor din jurul ei.

Desigur că statul român nu e capabil să-și gestioneze activele. În 2001, muzicianul Mihai Cernea, membru în consiliul director al CREDIDAM și manager al firmei de producție concertistică, sonorizare și scenotehnică Sfinx Experience, a câștigat dreptul de a folosi Arenele Romane timp de 25 de ani. Concesiunea expiră în 2026. Se vede ce dezastruos a avut grijă concesionarul de edificiul-monument și cum statul a eșuat să aplice metode de coerciție pentru a proteja Arenele Romane.