Dacă aș fi copil mi-ar plăcea să fiu binecuvântat cu o astfel de carte, iar dacă aș avea un copil sigur l-aș face dependent de o asemenea frumoasă limbă română chiar și dacă aș fi nevoit să-l conectez la aparatele limbii. O idee destul de desuetă și cu ușor iz romantic așa că dau și eu un Save la idee și-mi mai rămân trei vieți în joc cu ajutorul, bineînțeles, al Vrăjitorului Dințos.
Cu un nume ca ”Vrăjitorul Dințos”, volumul apărut la editura Polirom în 2019, scris cu atâta măiestrie de Călin Torsan, te întrebi cui îi cresc dinții și ce mușcă din tine. Chiar și acum când îi scriu unui vrăjitor căruia i-a crescut un dinte și nu împotriva mea. Cu o speranță în suflet poate acest vrăjitor vrea să ne amintească că fiecare a fost un Pit odată.
După ce intră copios și copilăros în universul celor mici autorul încearcă cu gingășie să descrie și lumea rece virtuală unde mai întâi Pit (băiețelul și personajul principal al romanului) își vâră nasul ca apoi să-și prindă capul într-o ”acrobație digitală”, ce inevitabil îi produce și cârcei la mâna stângă.
Taina timpului și prețul cunoașterii
Pit râvnește jocul cu pasiunea îmbobocită a celor mici în calcului vieții și caută ”foiala fără sfârșit a drumețiilor departe de zumzetul agresiv al știrilor televizate”. Tot Pit află și taina că ”timpul este cel mai mare vrăjitor (…) unul dințos spintecând cu incisivii lui de iepure și mărunțind apoi între măsele, viețile plantelor, animalelor și oamenilor”.
Cu aerul proaspăt al dorinței de cunoaștere își fixează calendarul laptopului pentru anul 3000. Se crede nemuritor și dorința de cunoaștere îi pixelează calea de urmat căci ”soarele se proțăpise pe cer ca un rege dispus să-și istovească supușii”.
Aflăm și de cuhnia bunicii, de țăcăneala degetului, de iuțeala razelor de lumină, de cunoașterea inefabilului de șipotul vieții și de fiorul descoperirii unui embrion de operă literară.
Timpul și părinții sunt două forțe care se înlocuiesc în timp ce Pit traversează sentimentul singurătății. Ludicul e prezent permanent. Prin jocul digital Pit ajunge la sinele său. Totuși, să crezi că fără internet nu avem cunoaștere înseamnă să fii un ”zgâmboi războinic” care uită că
”o singura bătălie pe care omul merită s-o poarte e cea cu destinul său, cu viața”.
Așa pare să se întrevadă pentru Pit embrionul unei opere artistice, în fața unui prezent digital unde viitorul torcea molcom șoptind la ureche că acel Harry Potter, celebrul personaj, alege epicul din viață. Pit ce alege?
Romanul ne poartă la granița dintre lumi, dintre trecut, prezent și viitor
”Trecutul și viitorul o pereche de culori complementare și asortarea lor se putea totuși face respectând condiția ca una dintre culori să fie murdărită cu un strop din cealaltă”, ne spune tot cu gingășie autorul.
Atât Ashia cât și Andreea au menirea să-i provoace acea tulburarea sufletească necesară lui Pit, care nu poate fi alta decât dragostea inocentă. Căci o pasăre de foc se pitește în inima lui Pit. Și nu doar în inima sa…
Dacă Andreea este o colegă în carne și oase, Ashia în schimb este ”o obraznică arătare metalică” ce seamănă cu un ultrarobot din viitor. Mai exact un fel de ”fetiță metalică ce are și un apărător de întrebări inutile (…) căci, ca să fii eficient trebuie să te ferești de pisălogi”.
Pit se întreabă: ”Cum putem numi bagatelă rătăcirea mea, în apele învolburate ale vremurilor viitoare?”.
Iubirea, O pasăre de foc pitită în piept
”Uită de faptul că nu era singur, așa că picură din el toată tristețea potolindu-se numai atunci când raza zglobie de laser îi mângăie măruntaiele cu o căldură la care numai dragostea își mai dospea plăcintele cu răvaș”, scrie autorul.
Stângăcia mașinăriei, muzica lui Chopin, raza laser cu care roboțica îl pupă pe Pit, sunt elemente care ne invită să ne întrebăm: ”Îi este cu putință unui copil să dobândească Dragul și dorul de o mașinărie?”. Poate ”făptură de tinichea sensibilă” să simtă dragostea pentru Pit? Rămâne deschisă întrebarea.
Muzeul Vremurilor Trecute, unde îl poartă roboțica, este un spațiu pe care fiecare îl căutăm doar că uităm adresa și parola prin care să intrăm în joc.
Doresc ca această carte să se lipească de obrajii cititorului precum s-a lipit Pit de obrazul Ashiei.
Viața este și rămâne un joc minunat, o declarație de dragoste față de cunoaștere.
Citind cu Atenție ”Vrăjitorul dințos” ne conectăm cu trecutul și viitorul limbii române. Mi s-a crestat un dinte lecturând acest roman fermecător extrem de sănătos și modern pentru un copil. Mie îmi e totuna, cu Andreea, sau cu Ashia, eu știu că dragostea are un viitor în care eu nu voi mai fi. Să rămânem în joc, mereu.
”Vrăjitorul dințos” este romanul câștigător al Concursului de manuscrise Polirom Junior, ediția 2018. Detalii aici despre carte și aici despre autor.
